Microbuzele școlare, scutite de plata taxelor aferente documentelor de transport

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, o lege care scutește transportul școlar din mediul rural către unitățile de învățământ din comună sau din mediul urban, cu autobuze proprii, de la plata taxelor pentru eliberarea documentelor prevăzute de OUG 27/2011, informează Mediafax.”Prin excepție de la prevederile articolului 81, unitățile administrativ-teritoriale, precum și unitățile de învățământ care asigură transportul școlar din mediul rural către unitățile de învățământ din comună sau către unitățile de învățământ din mediul urban, cu autobuze proprii având inscripția „transport școlar”, sunt scutite de plata tarifelor prevăzute pentru eliberarea documentelor prevătuze de prezenta ordonanță”, se arată în proiectul de lege pentru completarea OUG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, adoptat în unanimitate de Camera Deputaților.

Recomandări

Clase supraaglomerate, cu peste 32 de elevi și multe posturi sacrificate, după măsurile de austeritate din educație

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE BUCȘOAIA, ORAȘ FRASIN, JUD. SUCEAVA”

Nici 7% dintre elevii din mediul rural nu au fost examinați medical de la începutul cursurilor, din cauza lipsei cabinetelor școlare

Transportul public local și metropolitan Suceava, gratuit pentru toți elevii, părinții, bunicii și cadrele didactice, în prima zi de școală