Actorul american Mickey Rourke, aflat în România pentru filmările la thrillerul „Dead in Tombstone”, a anunțat ieri, într-o conferință de presă, că a decis să adopte un câine maidanez pe care l-a găsit pe platouri, căruia i-a dat numele Foxy.
Un mare iubitor de animale, Rourke a decis să adopte un câine vagabond din România, după ce a văzut că pe străzile Bucureștiului există multe animale fără stăpân.
În aceeași conferință de presă, celebrul actor american a anunțat că intenționează să construiască și un adăpost pentru câinii maidanezi din București. Mickey Rourke a mai spus că adăpostul se va numi „The wild dogs of Romania Sanctuary”.
Actorul a spus că deja și-a găsit câțiva parteneri pentru acest demers, aceștia fiind veterinarii Mircea Zeța și Simion Corneliu, dar și David Matinez, un spaniol care lucrează în România și care s-a arătat doritor să pună la dispoziție terenul pe care va fi ridicat acest adăpost.
Mickey Rourke a declarat că are nevoie pentru adăpost de un teren de dimensiunile unuia de fotbal și un buget de 1,5 milioane de dolari. „Nimeni nu va face niciun ban din această investiție”, a declarat actorul, care a venit la conferința de presă însoțit de doi câini pe care i-a găsit pe platourile de la Castel Film, unde filmează în prezent.
Rourke a mai spus că în Consiliul de Administrație al adăpostului va fi inclus și un vechi prieten de-al său, Ilie Năstase.
Adăpostul ar trebui să găzduiască, potrivit actorului, 1.000 de câini.
De asemenea, el a spus că ar dori ca în adăpost să existe o cameră unde stăpânii animalelor care au murit să se poată reculege.
Întrebat când va începe să construiască adăpostul, actorul american a spus că va face acest lucru imediat ce va obține banii necesari. „Voi veni destul de des pe aici”, a declarat Rourke.
În timpul conferinței de presă, actorul a încercat să-i convingă pe cei prezenți să adopte unul dintre câinii cu care s-a prezentat, căruia i-a dat numele Colonelul – un patruped bătrân pe care l-a dus recent să fie operat, pentru că șchiopăta din cauza unor alice.
Despre Foxy, pe care o va duce acasă, la New York, Rourke a spus că se va înțelege cu ceilalți câini pe care îi are. Din păcate, Foxy nu a fost prezentă la conferința de presă, deoarece, după cum a descris-o Rourke, este un câine sperios. Veterinarii au încercat să o prindă cu ajutorul unui gel tranchilizant, însă câinele a fugit pe domeniul Castel Film.
Mickey Rourke a spus că dorește să facă asemenea acțiuni umanitare, deoarece dorește să realizeze lucruri importante cu viața lui, dincolo de actorie. „Vreau să fac ceva cu timpul meu, care să mă facă să-mi merit aerul pe care-l respir”, a spus actorul.
„Nu există câini răi, există doar oameni răi”, a mai spus acesta.
De asemenea, actorul a vorbit despre relația specială pe care o are cu câinii. El a povestit cum, la un moment dat, a vrut să se sinucidă: „Mi-am băgat țeava de la armă în gură, dar, între timp, unul dintre câini a venit lângă mine și se uita de parcă mă întreba” «Dacă pleci, cine va avea grijă de mine?»”, a spus actorul.