Handbal, juniori IV

Micii universitari s-au calificat la faza semifinală a Campionatului Național



Echipa de handbal juniori IV CSU Suceava, alături de profesorul Vasile Boca
Echipa de handbal juniori IV CSU Suceava, alături de profesorul Vasile Boca

Clubul Sportiv Universitar din Suceava a participat zilele trecute la etapa pe euroregiunea RO 1 a Campionatului Național de Handbal pentru juniori IV, ce a avut loc la Bacău. În lupta pentru cele patru locuri la turneul semifinal au intrat 14 echipe din șase județe, Universitatea Suceava participând cu două echipe pregătite de profesorii Vasile Boca și Cezar Lucaci, și asta deoarece aveau nu mai puțin de 26 de copii la această categorie de vârstă.
Competiția, a doua oficială pentru tinerii handbaliști suceveni, după faza județeană, a fost una de amploare datorită numărului foarte mare de echipe participante: ACS Bârlădenii, ASH-FC Pașcani, CSU din Suceava I, CSU din Suceava II, Golden Kids Bacău, LPS Botoșani, LPS Iași, LPS Piatra Neamț, LPS Roman, LPS Suceava, LPS Vaslui I, LPS Vaslui II, OK Sport Onești și gazdele de la CSSM Bacău, echipe ce au fost împărțite în patru grupe, două a câte patru echipe și două a câte trei.
Prima echipă a Universității Suceava, pregătită de Vasile Boca, a reușit să câștige la scor toate meciurile din grupă, 34 – 9 cu LPS Vaslui I, 44 – 9 cu Golden Kids Bacău și 27 – 20 cu LPS Piatra Neamț. În meciul decisiv pentru intrarea în semifinale, sucevenii s-au impus cu 30 – 18 în disputa cu OK Sport Onești.
A doua echipă a CSU Suceava a reușit o victorie și un egal, la prima competiție interjudețeană
Dacă rezultatele primei echipe au fost cele scontate, și asta având în vedere că este vicecampioană națională la minihandbal, echipa a doua, coordonată de profesorul Cezar Lucaci și aflată la prima participare într-o fază interjudețeană, a avut o evoluție foarte bună, debutând cu o victorie împotriva celor de la LPS Vaslui II cu scorul de 18 – 4. În meciul doi, universitarii au remizat, scor 13 – 13, în disputa cu ASH-FC Pașcani, și au cedat în următoarele două partide din grupă, 16 – 27 cu CSSM Bacău și 11 – 22 cu LPS Botoșani.
„A fost o competiție reușită pentru noi, în care am reușit să câștigăm toate cele patru partide la diferențe destul de evidente. Faptul că anul acesta o parte dintre copiii noștri evoluează și la o categorie mai mare de vârstă, acumulând experiență, îi ajută foarte mult atunci când evoluează împotriva celor de vârsta lor. Ne așteaptă un turneu semifinal extrem de greu, împotriva unor echipe de genul celor din Medgidia, campionii naționali ai grupei de 2003-2004, cât și a altor echipe cu prezențe în turneele finale, iar acolo se va vedea cu adevărat dacă merităm un loc în turneul final. Mulțumim tuturor părinților pentru sprijinul acordat, Școlii Gimnaziale Nr. 9 și bineînțeles conducerii CSU din Suceava pentru toate eforturi depuse”, a declarat profesorul Vasile Boca.
CSU I Suceava s-a calificat mai departe cu un lot format din jucătorii: Alex Balașa, Andrei Citron, Paul Smocot, Ștefan Neagu, Sebastian Spatariu, Ștefan Fodor, Rareș Florescu, Cătălin Zarițchi, Emilian Huțuleac, Alexandru Reuț, Daniel Stanciuc, Bogdan Câra și Florin Boaru.
Cele patru echipe calificate la faza semifinală, CSU din Suceava I, CSSM Bacău, LPS Piatra Neamț și LPS Botoșani, fază care va avea loc în perioada 27-29 mai, nu au mai jucat pentru locuri, respectiv semifinale și finale.
La sfârșitul săptămânii, în sala LPS Suceava, mezina CSU din Suceava, grupa de minihandbal, coordonată de profesorii Ionuț Beșliu și Vasile Boca, va fi gazda aceluiași turneu, Euroregiunea RO 1, doar că la cea mai mică categorie de vârstă, minihandbal.



Recomandări