Zilele trecute, tinerii luptători din județ s-au întâlnit la Suceava, în prima competiție oficială a anului la nivel de copii și anume etapa județeană a Campionatului Național de Lupte Greco-Romane. La acest concurs organizat de Asociația Județeană de Lupte și Direcția pentru Sport a Județului Suceava au fost prezenți pe saltea sportivi de la toate cele șase cluburi din județ, mai exact CSȘ și CSM Rădăuți, CSȘ Siret, Economistul Suceava, LPS Suceava și CSM Suceava. După o zi de concurs, cu meciuri foarte disputate și echilibrate, la cea mai mică categorie, 32 de kilograme, primul loc a fost ocupat de Andrei Roman, de la Economistul Suceava. Următoarele patru categorii au fost câștigate de sportivii CSȘ- CSM Rădăuți, mai exact, Florin Lulciuc, la 35 de kilograme, Sergiu Rusu, la 38 de kilograme, Ionică Andronovici, la 42 de kilograme și Suraj Linu, la 47 de kilograme. În continuarea concursului, categoriile 53 și 73 de kilograme au revenit sportivilor de la CSM Suceava, Daniel Dumitru și Andrei Dula, la 73 de kilograme s-a impus Sergiu Florescu, de la CSȘ-CSM Rădăuți, în timp ce la ultima categorie, primul loc a fost câștigat de Ioan Burlică, de la LPS Suceava. Peste aproximativ două săptămâni, luptătorii din județ vor merge la Rădăuți, acolo unde vor lupta cu medaliile pe masă în cadrul finalelor naționale ale acestei competiții.






