Turul ciclist al României

Mica buclă traversează mâine județul Suceava

După multă vreme Turul ciclist al României va străbate în acest an și județul Suceava. Astfel, etapa a 4-a programată pentru miercuri 19 iulie, va măsura 151 de kilometri și va urma traseul Botoșani – Suceava – Ilișeșeti – Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Mestecăniș – Vatra Dornei. Așadar 135 de kilometri din această rundă se vor rula pe șosele din județul Suceava. Convoiul de cicliști va pleca din municipiul Botoșani la ora 13, urmând să ajungă la Suceava după aproximativ 65 de minute, sosirea fiind programată în jurul orei 17 la Vatra Dornei. Pentru că cicliștii vor străbate Calea Burdujeni – Calea Unirii – Strada Ana Ipătescu – Strada Mihai Viteazu – Bulevardul 1 Decembrie, iar apoi vor ieși spre DN 17 prin comuna Șcheia, conducătorii auto sunt sfătuiți de lucrătorii Serviciului de Poliție Rutieră Suceava să evite pe cât posibil circulația pe aceste trasee în intervalul orar 13.30 – 17. Cel mai dificil moment al etapei de mâine este de așteptat să fie cățărarea de categoria A de pe Mestecăniș, mai ales că evoluția cicliștilor va fi serios îngreunată de starea deplorabilă a șoselei între localitățile Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. Primele două etape ale Turului ciclist al României au fost dominate de sportivii olandezi Sierd Steigenga și Germ van der Burg care evoluează pentru gruparea Dinamo Secrom București. Cel mai bine clasat rutier român este George Manu, care ocupă poziția a 6-a.

Recomandări

Un tânăr din Vatra Dornei, Rareș Hinți, va participa la Campionatul Mondial de Juniori la Schi Alpin, în Norvegia

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare