Mi-e dor de Florescu

Dintre înțelepciunile lui Murphy, cele mai multe își găsesc aplicabilitate în politică și în sport, iar dintre sporturi, în fotbal. Alaltăieri, la orele serii, urmărind panarama de la Piatra Neamț, mi-am adus-o aminte pe aia care zice că „dacă există un nivel de incompetență care pare să nu poată fi atins, atunci el va fi cu siguranță chiar depășit”. Ceea ce-mi fu dat ochilor să vadă a întrecut tot ce mi-am imaginat că poate fi atins în materie de indolență, dusă până mult dincolo de pragul nerușinării, încât mă întreb de ce ne-o fi frică să scriem despre nesimțiții ăștia îmbrăcați fraudulos în tricolor, exact așa cum scriau nemții despre ai lor cu puțini ani în urmă: „Suntem idioții Europei!” Am văzut, preț de 90 de minute, o bandă de idioți pentru care mingea părea un obiect nu doar complet necunoscut, dar și ostil. În viața mea n-am pomenit ca la vreo echipă națională, indiferent de unde (inclusiv Vanuatu și Pago-Pago – dac-o fi existând!) să fie aduși niște împiedicați pentru care pasa de doi metri să fie o imposibilitate, iar deplasarea adversarului să se facă exclusiv prin piedică și tragere de izmene. Vă amintiți golul Luxemburgului? La care nesimțiții au privit aproape cu admirație cum ospătarul, sau ce-o fi fost, singur-cuc în careul unde neisprăviții erau vreo 6, a preluat de lângă un dobitoc inert, a trecut pe lângă altă muhaia, timp în care alte două panarame, trei cu pămpălăul dintre bețe, s-au tolănit exact la timp pentru a se holba, din poziția într-o rână, printre proști. Nu-i vorba dacă a fost henț sau nu la preluare, cum nici dacă la golul egalazitor (de-i-ar Domnul sănătate singurului fotbalist rătăcit printre babuini!) a fost sau nu ofsaid (sănătate și domnului tușier!), ci de felul cum idioții păreau veniți nu din cantonament, ci direct de la Bamboo, singurul loc unde se simt în largul lor, ba și mahmuri. Dacă vi se pare cumva că ceea ce ați văzut alaltăieri este o victorie, vă înșelați. A fost mult mai mult decât o înfrângere, a fost distrugerea completă a ideii de fotbal, începând cu semiobscuritatea „nocturnei” din satul Piatra Neamț, continuând cu huruitul ăla de mârlani neurbanizabili care se auzea din tribune, cu prestația de rahat a nenorociților din teren și încheind cu comentariul perfect idiot al unuia dintre rebuturile rămase la TVR, care, când se împiedicau idioții în minge de leșinam de râs, n-a găsit nimic mai breaz de zis decât că „punem presiune maximă pe luxemburghezi”! Aveți idee de ce, văzându-i pe Ropotan și Săpunaru, mi s-a făcut dor de Florescu?