Evoluție

Meserii inedite apărute pe piața muncii din Suceava



– Angajatorii suceveni oferă în această perioadă locuri de muncă pentru meseriile de alpinist utilitar, designer, agent publicitar sau cameraman
Piața muncii din județul Suceava s-a îmbogățit în această perioadă cu oferte de locuri de muncă pentru meserii care nu s-au regăsit până acum în oferta angajatorilor. Astfel, sucevenii pot opta pentru unul dintre cele patru posturi de alpinist utilitar oferite de societatea Komo Real Union SRL, trei locuri de designer croitor sau un loc de montator garnije, oferite de Pyrania Impex SRL, un loc de agent publicitar oferit de Galactic Company SRL Cluj Napoca, trei posturi de redactor și patru de cameraman oferite de Media Ten Productions SRL sau un post de specialist în marketing oferit de URB Rulmenți SA Suceava.
Rata șomajului în județul Suceava, în luna februarie, a înregistrat o scădere cu 1,75% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la nivelul de 4,65%. Numărul de șomeri existent în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava, la finele lunii februarie, este de 12.054 persoane, dintre care 5.532 beneficiari de indemnizații și 6.522 șomeri neindemnizați. Din totalul șomerilor suceveni, 40%, însemnând 4.922 de persoane, sunt femei, 78% sunt persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial sau profesional, 20% sunt persoane cu nivel de instruire liceal și post liceal și 2% cu studii superioare. Cele mai afectate de șomaj sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 39 de ani, cu o pondere de 27 % , precum și cele cu vârsta între 40 și 49 de ani, ce dețin aceeași pondere, de 27% din totalul șomerilor înregistrați. În luna februarie au intrat în evidența agenției 1.015 șomeri beneficiari de indemnizații, iar 1.091 de șomeri și-au găsit un loc de muncă.
„Apreciem că reluarea unor activități sezoniere din domeniul construcțiilor și agriculturii va aduce un plus de locuri de muncă vacante pe piața muncii, o șansă în plus pentru șomerii care optează pentru aceste meserii și o scădere a ratei șomajului”, a declarat directorul AJOFM Suceava, Constantin Șuvăr.



Recomandări

35 de ani de excelență în educație, sărbătoriți la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava

Zilele Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava - debutul manifestărilor
Zilele Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava - debutul manifestărilor