Filialele Botoșani ale PSD și PNL au sesizat Poliția, joi dimineață, după ce pe zidurile sediilor organizațiilor județene au fost scrise, cu vopsea roșie, mesaje precum „Comuniștii” sau „Jos comuniștii”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit deputatului PSD Costică Macaleți, conducerea filialei a fost anunțată de către șeful Poliției Județene Botoșani, comisar-șef Viorel Șerbănoiu, joi dimineață, în jurul orei 6.30, despre faptul că sediul PSD a fost vandalizat, pe zidurile clădirii fiind scise mesajele „Comuniștii” și „Jos comuniștii”.
„Mesajele scrise pe sediul nostru au un conținut politic evident. Așadar, nu pot fi puse pe seama unor puști teribiliști. Au mai rămas doi candidați in competiția electorală. Deci nu este greu pentru nimeni să-și dea seama cine se află in spatele acestui act de vandalism”, a declarat deputatul Costică Macaleți.
La rândul său, președintele PSD Botoșani, senatorul Gheorghe Marcu, a spus că incidente similare au avut loc, miercuri noaptea, și în Capitală.
„Nu cred că un om normal, un om civilizat ar fi făcut sau ar fi dat dispoziții pentru așa ceva. Mă îngrijorează însă că nu e doar un eveniment Și în București, tot noaptea trecută, anumite persoane au dat foc unor bannere cu Mircea Geoană. Cred că s-a mers prea departe în această campanie electorală”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, președintele PSD Botoșani.
Mesaje precum „Jos comuniștii, „Comuniștii”, „PSD mania fură România”, „Antonescu + Geoană, plecați” sau „Afară, măi animalule” au fost scrise, cu vopse roșie, și pe zidurile organizației județene a PNL.
Liderul PNL Botoșani, deputatul Florin Țurcanu, a declarat că au fost făcute toate demersurile către Poliția Județeană pentru a-i găsi pe cei vinovați și a acuzat conducerea Poliției de partizanat politic.
„Mai mult decât să dau declarații și să rog Poliția să-și facă treaba, nu am ce să fac. Însă, gândiți-vă că șeful Poliției este finul lui Flutur (Cătălin Flutur, președinte PDL Botoșani -n.r.). Eu am mai făcut un apel public, dar nu s-a întâmplat nimic. O să fac unul în scris către Poliție, Parchet, să-și facă treaba. Să-l lase pe Băsescu din brațe și să ia măsurile care se impun. Mă tem pentru oamenii mei”, a spus liderul PNL Botoșani.
Șeful Poliției Județene Botoșani, comisar-șef Viorel Șerbănoiu, a respins acuzațiile liderului PNL, afirmând că „sub nicio formă Poliția nu va partiza cu vreun partid politic”.
„Mă așteptam să se facă speculații de acest gen. Sub nicio formă Poliția nu va partiza cu vreun partid politic. Îmi pare rău că politicienii îmi creează o astfel de imagine. Am dat dovadă de echidistanță și asta le-am cerut și polițiștilor mei. În ceea ce privește incidentele, după cercetarea de la fața locului începem căutarea autorilor”, a declarat șeful Poliției Botoșani.