Pentru personalități

„Meritul Bucovinei”, distincție instituită de Consiliul Județean Suceava



Gheorghe Flutur cu modelul medaliei "Meritul Bucovinei"
Gheorghe Flutur cu modelul medaliei "Meritul Bucovinei"

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, instituirea distincției ”Meritul Bucovinei”, care va fi conferită unor personalități care și-au legat destinul de județul Suceava. Decizia înființării acestei distincții a fost luată în unanimitate, în cadrul Comisiei Centenar, din cadrul CJ, și cuprinde insignă, plachetă și diplomă.
Președintele Flutur a precizat că toate persoanele cărora le va fi conferită această distincție vor fi înregistrate într-un registru special de evidență.
Distincția cuprinde stema Bucovinei, cu capul de bour și cele trei stele – între coarne, la stânga și la dreapta, pe scutul roșu-albastru, bordată cu verdele fagilor din Bucovina. ”Meritul Bucovinei” este înscris cu majuscule în partea de jos a insignei, cu tricolor de o parte și de alta.
Comisia Centenar a aprobat, marți, și calendarul principalelor acțiuni dedicate Centenarului. Gheorghe Flutur a afirmat că în data de 27 martie va avea loc expoziția simultană la Suceava, Chișinău și Albă Iulia pentru a marca unirea Basarabiei, precum și semnarea parteneriatelor dintre județul Suceava și raionul Soroca și Consiliul Județean Suceava – Consiliul Județean Alba.
De la începutul lunii aprilie până în data de 30 septembrie se va desfășura Caravana Bucovinei, o serie de dezbateri și prezentări pe tema ”Zestrei Bucovinei”, respectiv contribuția provinciei Bucovina la patrimoniul național. Data de 3 mai este rezervată sărbătoririi Zilei Internaționale a Presei Libere, cu un colocviu pe tema evoluției presei în Bucovina, de la începuturi până astăzi.
În a doua jumătate a lunii iunie, Ziua Bucovinei va fi marcată la Viena și, potrivit președintelui Flutur, este posibil ca evenimentele din capitala Austriei să se desfășoare în parteneriat cu autoritățile publice din Iași și Alba. În iulie se desfășoară tradiționalele ”Întâlniri Bucovinene”, cu ziua de 28 iulie rezervată poveștilor de succes ale sucevenilor din diaspora.
Esplanada Casei Culturii se va numi Piața Bucovinei
În 3 august, unionistul Iancu Flondor va fi comemorat la Storojineț.
În data de 27 octombrie va fi dezvelit monumentul dedicat unirii Bucovinei cu Țara, care va fi amplasat în apropierea Palatului Administrativ din municipiul Suceava, și va avea loc o expoziție pe tema ”Zestrei Bucovinei” la 1918, în holul Palatului Administrativ. Luna noiembrie începe cu o călătorie pe urmele Armatei Române în Bucovina, cu dezvelirea de plăci memoriale, în Suceava – 5 și 6 noiembrie, Fălticeni, Gura Humorului – Cornu Luncii – 7 noiembrie, Siret, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei – 8 noiembrie și Rădăuți – 9 noiembrie.
Ziua Bucovinei, din 28 noiembrie, va fi celebrată la Consiliul Județean cu o ședință festivă, cu acordarea de medalii aniversare participanților. De asemenea, esplanada Casei Culturii va primi numele Piața Bucovinei și va fi dezvelit un bust al lui Iancu Flondor, care va fi amplasat în acest perimetru. Tot de Ziua Bucovinei va fi lansat și un sistem de realitate virtuală, cu străzi din Suceava de la 1900, un proiect al unui grup de studenți la Arhitectură.
Va fi aprinsă lumina în Bradul de Crăciun și va avea loc un concert aniversar în aer liber.
Ziua Națională, 1 Decembrie, va fi marcată cu paradă militară, spectacol folcloric și prin prezența unei delegații de la Suceava la Alba Iulia, la ceremoniile de aici, care includ și dezvelirea unui bust al lui Iancu Flondor, realizat tot la Suceava.
Flutur a precizat că acest calendar va fi completat și cu alte evenimente, mai ales în luna august.



Recomandări

Vernisajul expoziției „PIM – LXXX: un caricaturist din două veacuri și două milenii: Bucovida, Hozoon Politikon, Anti-război”, la Muzeul de Istorie

Vernisajul expoziției „PIM – LXXX: un caricaturist din două veacuri și două milenii: Bucovida, Hozoon Politikon, Anti-război”,  la Muzeul de Istorie
Vernisajul expoziției „PIM – LXXX: un caricaturist din două veacuri și două milenii: Bucovida, Hozoon Politikon, Anti-război”, la Muzeul de Istorie

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu
Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu