O carte pe zi: „Mereu cu gândul la ea”
Autor: Jean‑Baptiste Andrea
Traducător: Mihaela Stan
Apariție: 2024
Nr. pagini: 464
Editura: Trei
Jean-Baptiste Andrea este un scriitor, scenarist și regizor francez, distins în 2023 cu Prix Goncourt, cel mai prestigios premiu literar din Franța. Prima parte a carierei și-a dedicat-o cinematografiei. Apoi, în 2017, și-a publicat romanul de debut, “Regina mea” (Editura Trei, 2018). Lucrările sale, renumite pentru puterea narativă și emoțională, abordează teme precum copilăria, prietenia, arta, dragostea și pierderea.
Descriere
În marele joc al destinului, Mimo a tras cărți proaste. Născut sărac, intră ucenic la un tăietor în piatră brutal și alcoolic. Însă se dovedește a fi înzestrat cu un mare talent de sculptor. Viola, în schimb, este moștenitoarea unei familii de vază și toate zânele s-au aplecat asupra leagănului ei la naștere. Însă are prea multă ambiție ca să se resemneze cu locul ce i-a fost atribuit. Ei doi nu ar fi trebuit să se întâlnească niciodată. Și totuși, la scurtă vreme după ce se cunosc, jură să nu se mai despartă. Viola și Mimo nu pot nici să trăiască împreună, nici să stea departe unul de celălalt. Legați de o atracție statornică, îndură anii de teroare când Italia alunecă spre fascism. Mimo își ia revanșa asupra sorții, dar la ce-i folosește gloria dacă trebuie să o piardă pe Viola?
Ce spun criticii
„Acest roman de dragoste ne învăluie într-o atmosferă asemănătoare cu a romanelor cavalerești, din vremea iubirii curtenești, într-o ambianță aproape feerică, oferindu-ne o intrigă plină de răsturnări de situație și de personaje pitorești și cufundându-ne totodată într-o perioadă sumbră din istoria Italiei, suficient de tumultuoasă încât să ne dezvăluie măreția și slăbiciunea sufletului omenesc.“ (Franceinfo)
„Trebuie să citiți urgent această saga atipică, de un farmec nebun, în care întunericul unei epoci – ascensiunea fascismului – nu poate stinge lumina ce le însuflețește pe cele două personaje principale, de care nu am vrea să ne mai despărțim.“ (Le Parisien)
Frânturi din „Mereu cu gândul la ea”
„Unchiul meu Alberto n-a fost niciodată mare sculptor. Motiv pentru care și eu am fost mediocru multă vreme. Fiindcă am crezut – din cauza lui și surd la propria voce care-mi spunea contrariul – că există piatră bună. Nu există piatră bună. Acum știu asta, pentru că mi-am petrecut ani întregi căutând-o. Până în clipa în care am înțeles că e suficient să mă aplec și s-o culeg pe cea de la picioarele mele.”
„Am vrut să-ți arăt că nu există limite. Nu există sus și jos. Mare sau mic. Orice graniță e o invenție. Cine înțelege asta îi deranjează inevitabil pe cei care au inventat granițele și mai ales pe cei care cred în ele, adică aproape pe toată lumea. Știu ce se vorbește despre mine în sat. Știu că ai mei mă consideră ciudată. Mă doare-n cot. Știi că te afli pe drumul cel bun, Mimo, când toată lumea îți spune contrariul.”
“Am nimerit fără să știu în plin futurism. Lumea nu însemna altceva decât viteză, viteză a pașilor, a trenurilor, a gloanțelor, a schimbărilor de noroc sau de alianțe. Însă toți acei oameni, toată acea masă umană cumva se împotrivea vitezei din răsputeri. Corpurile se bucurau, se îmbulzeau vagoane, în tranșee, spre un orizont de sârmă ghimpată. Însă, între două mișcări, între două elanuri, ceva urla vreau să mai trăiesc puțin”.
