Mercedes a început anul 2009 cu un debut de marcă. Îndelung așteptat, comentat și întors pe toate părțile, noul E-Klasse a fost în sfârșit dezvăluit oficial.
S-a întâmplat ieri, la Salonul Auto de la Detroit, locul unde germanii au ales să prezinte un model strategic în ecuația vânzărilor și a imaginii Mercedes în lume.
Dotat cu un bagaj tehnologic ce numără peste 20 de sisteme noi sau revizuite, mașina de clasă medie se dorește a fi un reper în segmentul său, așa cum au fost multe din generațiile precedente. Noul E-Klasse vine cu un design exterior complet refăcut care pune accentul pe somptuozitatea tipică modelelor Mercedes, în timp ce interiorul se îndreaptă spre un nivel de rafinament apropiat vârfului de gamă S-Klasse.
Clar, acest model este o evoluție, dar care mai degrabă se îndreaptă din nou spre clasic decât spre modern.
Așa cum era de așteptat, gama de motorizări este bogată și menită să satisfacă cele mai ridcate standarde de fiabilitate, consum și poluare.
În gama unităților diesel echipate cu injectoare piezoelectrice și sistem de injecție directă de ultimă generație, există trei noi agregate cu 4 cilindri.
E-Klasse dispune de agregate ce dezvoltă 136, 170, 204 și 231de cai putere. Ultimul va fi disponibil din toamna acestui an și va figura sub sigla tehnolgiei BlueTec.
În familia benzinarelor, motoarele au puteri cuprinse între 184 și 525 CP.
Modelul de clasă medie are suspensii optimizate, o aerodinamică îmbunătățită și o caroserie cu o rigiditate torsională cu 30% mai mare decât la vechiul E-Klasse și un șasiu mult mai rezistent. Versiunea de top AMG nu va lipsi din cadrul gamei, aceasta urmând a fi disponibilă cu noi suspensii, spoilere, discuri de frână perforate, pavilion vitrat, volan cu padele și un kit de caroserie cu dotări dintre cele mai interesante. Noul E-Klasse va fi comercializat pe piețele europene începând din luna martie.
