Cea mai importantă virtute a mentei este aceea că oferă o senzație răcoroasă și este extrem de apreciată, mai ales după un fel de mâncare foarte condimentat. Din acest motiv, în bucătăria indiană și cea orientală, în general, unde condimentele ocupă un loc de cinste, sunt puse pe masă mici boluri cu sosuri mentolate. Nu uitați, așadar, în cazul în care organizați o cină în stil Bollywood sau „O mie și una de nopți”, să oferiți oaspeților un sos făcut pe bază de mentă și coriandru.
Unul dintre cele mai cunoscute sosuri este faimosul sos grecesc tzatziki, care se face pe bază de iaurt, castravete și mentă. Sosurile condimentate cu mentă sunt ideale pentru aperitivele în care ați inclus grisine, legume, bruschette sau tartine din pâine prăjită.
Ideală pentru carnea de miel și oaie
Pentru prânzurile, cinele sau picnicurile din această vară călduroasă puteți prepara antreuri pline de prospețime, folosindu-vă de mentă.
Câteva frunze din această plantă puse în supă, în rulourile din carne sau în salate oferă o aromă cu totul deosebită, plină de răcoare. Menta este un condiment potrivit pentru carnea de oaie și de miel. Există numeroase rețete din bucătăria Orientului Apropiat în care carnea este preparată cu mentă: keftas, pastilla, briouats, perișoare sau chiftele.
Menta are un gust destul de puternic. Ea poate fi combinată foarte bine însă cu anumite legume verzi. Ea poate fi folosită pentru a aroma dovleceii, pentru a condimenta salata verde sau spanacul. Menta se poate combina cu piureul de cartofi și lămâia, în cazul în care acestea sunt servite ca garnitură la friptura de miel.
Există însă și o serie de fructe care se îmbină perfect cu gustul mentei. Astfel, puteți încerca o tartă de căpșune cu mentă. Este suficient să adăugați câteva frunze de mentă în laptele care va fi folosit pentru realizarea cremei. După ce îl fierbeți puțin, îl strecurați, apoi îl folosiți la prepararea cărnii, potrivit rețetei dumneavoastră. Profitați de gustul răcoros al mentei pentru deserturile preparate pe bază de pepene, măr, piersici, portocale și chiar banane.
Ciocolata și menta
Toți au auzit de ciocolata After Eight cu cremă de mentă. Tipic englezească, aceasta este servită alături de cafea. Combinația mentă-ciocolată se regăsește și în numeroase creme, preparate pentru prăjituri. De asemenea, ceaiul de mentă este consumat în special în țările unde temperaturile sunt foarte mari. Pentru un ceai bun, dozajul de mentă și de zahăr este foarte important. Trebuie să fiți atenți la timpul de infuzare. Acesta nu trebuie să fie foarte mare, deoarece în această situație băutura devine amară. Menta se regăsește și în numeroase alte băuturi. Încercați, de exemplu, să vă preparați singuri un lichior de mentă. El va putea fi folosit pentru aromarea cremelor, a păjiturilor sau cocteilurilor.
Folosită pentru decor
Menta este folosită pentru decorarea atât a aperitivelor, felurilor principale de mâncare, cât și a deserturilor sau băuturilor. Câteva frunze de mentă așezate pe farfurie vor oferi un aspect cu totul special mesei dumneavoastră.
În momentul în care cumpărați menta din magazin, trebuie să alegeți buchetul care are frunze verzi și fără pete. Menta se conservă în compartimentul de legume al frigiderului, într-o pungă de plastic în care se introduce după ce ați învelit-o în hârtie absorbantă. Se poate păstra bine și congelată. Puteți ține menta în bucătărie pentru mai mult timp într-un pahar cu apă. Frunzele de mentă își păstrează aroma aproximativ doi ani. Pentru aceasta, ele trebuie desprinse de tulpini și puse într-un loc întunecos, într-o cutie închisă ermetic.