MEN:Ponderea candidaților cu medii peste 5 la Evaluarea Națională a scăzut după contestații la 75,89



Ponderea candidaților cu medii peste cinci la Evaluarea Națională a scăzut cu 0,2 puncte după soluționarea contestațiilor, de la 75,91 la sută la 75,89 la sută, potrivit rezultatelor finale centralizate de Ministerul Educației Naționale (MEN).
Potrivit rezultatelor finale de la Evaluarea Națională 2013, după soluționarea contestațiilor, 123.192 de elevi, reprezentând 75,89 la sută, au obținut note peste 5, a anunțat joi Ministerul Educației Naționale.
Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în județul Brăila – 88,86 la sută, iar cele mai scăzute, în județul Olt -61,04 la sută. În niciun județ nu s-a consemnat un procent mai mic de 60 la sută al notelor peste 5.
La Limba și literatura română au fost înregistrate 82,56 la sută note peste 5, la limba și literatura maternă – 93,14 la sută și la Matematică – 71,64 la sută.
Potrivit Ministerului Educației, la Evaluarea Națională 2013 au fost înregistrate 10.064 de contestații, dar numai 4.070 au fost acceptate ca fundamentate.
Cele mai multe contestații acceptate au fost la Limba și literatura română, respectiv 2.865, urmate de cele la Matematică – 1.142 și la limba și literatura maternă – 63.
La examenele din cadrul Evaluării Naționale 2013, înainte de rezolvarea contestațiilor, 123.503 elevi, reprezentând 75,91%, au obținut note peste 5.
Ministerul Educației preciza atunci că numărul elevilor care au obținut note peste 5 la Evaluarea Națională 2013 a crescut cu aproape 10% față de 2012, când au fost 66,12% elevi cu note peste 5. În 2011 au obținut note peste cinci 81,79%, în 2010 – 85,97%, în 2009 – 88,90%, în 2008 – 89,93%, în 2007 – 77,96%, în 2006 – 67,16%, în 2005 – 62,39 și în 2004 – 71,38%.
Media de admitere în liceu va fi calculată ca medie aritmetică dintre media notelor de la Evaluarea Națională și media generală a anilor de gimnaziu.
Repartizarea computerizată în licee va avea loc în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidații din seria curentă, precum și cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2013 – 2014.
Din 5 până în 10 iulie vor fi completate opțiunile în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginți, și vor fi verificate fișele editate de calculator, pentru corectarea eventualelor greșeli. În 16 iulie va avea loc repartizarea computerizată a absolvenților înscriși în prima etapă. Listele cu candidații vor fi afișate în 17 iulie la școlile în care elevii au învățat și la liceele la care au fost repartizați, iar până în 26 iulie pot fi depuse dosarele de înscriere.
A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 17 iulie – 1 august, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2013 – 2014.
În perioada 17-22 iulie vor fi completate fișele de opțiuni de către candidații care nu au participat la prima repartizare și de către cei care au rămas nerepartizați. Repartizarea computerizată a candidaților din etapa a doua de admitere va avea loc în 25 iulie, în aceeași zi urmând să fie afișate listele la școli și licee. Candidații repartizați vor putea depune dosarele de înscriere la licee în perioada 25-26 iulie.
În 26 iulie, liceele vor transmite situația locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în cele două etape, iar în perioada 29 iulie – 1 august vor fi rezolvate, de către comisia județeană de admitere, situațiile speciale, respectiv cele privind candidații care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și cei care nu au participat la primele două etape.
În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 5-6 august, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizați în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară mai târziu.