O listă spectaculoasă de invitați, un meniu vegetarian, ce a cuprins plante provenind din grădina de zarzavaturi prezidențială, artiști celebri și o ținută strălucitoare a primei doamne a SUA au marcat primul dineu oficial organizat de soții Obama la Casa Albă, în onoarea premierului indian.
Potrivit AFP, vizita premierului indian Manmohan Singh și organizarea acestui dineu special la Casa Albă au creat mare agitație, marți, la Washington.
Pentru prima recepție oficială în onoarea unui șef de stat organizată după instalarea la Casa Albă, cuplul prezidențial american a preferat să apeleze la o variantă de ceremonie marcată prin grandoare, instalând un imens cort pe peluza sudică a reședinței, care putea adăposti aproape 400 de invitați. Sala pentru dineuri oficiale a reședinței prezidențiale are o capacitate de cel mult 140 de persoane.
„Acest dineu va deveni un punct de referință pentru viitoarele dineuri organizate de șefii statelor și pentru ceremoniile oficiale”, a declarat pentru postul ABC Anita McBride, fosta intendentă adjunctă a Casei Albe în timpul mandatului președintelui George W. Bush, adăugând că președintele Obama a avut ocazia de a-și pune amprenta asupra tradiției de la Casa Albă, aceea de a-i primi cu mare pompă pe șefii statelor străine.
George W. Bush, predecesorul lui Barack Obama, a organizat doar șase dineuri oficiale în cei opt ani de mandat. În schimb, Bill Clinton a organizat 29.
Potrivit listei de invitați, publicată cu puțin timp înainte de începerea dineului, secretarul de stat Hillary Clinton era așteptată să sosească, însă neînsoțită de soțul ei, Bill Clinton. Fostul președinte american a organizat, la rândul lui, în anul 2000, un dineu oficial spectaculos pentru premierul indian din epocă, Atal Bihari Vajpayee, la care au participat 700 de persoane.
Secretarul Trezoreriei Timothy Geithner și colegul său de la Departamentul Energiei, laureatul premiului Nobel pentru fizică Steven Chu, s-au aflat și ei pe lista invitaților.
Pe această listă s-au mai aflat primarul New York-ului, miliardarul Michael Bloomberg, cineastul Steven Spielberg și jurnalistul CNN de origine indiană Sanjay Gupta.
Programul artistic a constat într-un amestec de stiluri muzicale tipic americane și indiene, printre artiștii de marcă invitați să susțină recitaluri aflându-se cântăreața Jennifer Hudson și muzicianul de jazz Kurt Elling, dar și compozitorul indian de muzică de film A. R. Rahman, creatorul coloanei sonore a filmului „Vagabondul milionar”, recompensat cu opt premii Oscar în 2009.
Responsabilitatea meniului a fost încredințată unui star în plină ascensiune în arta culinară, tânărul maestru bucătar Marcus Samuelson, angajat al restaurantului new-yorkez Aquavit, specializat în bucătăria scandinavă. Acest maestru bucătar, născut în Etiopia, crescut în Suedia și instruit, printre altele, în Franța, la școala maestrului francez Georges Blanc din Lyon, a alcătuit un meniu vegetarian, pe gustul premierului indian și al soției acestuia, Gursharan Kaur.
În mod contrar tradiției, premierul indian nu va fi găzduit la reședința Blair, amplasată chiar în fața Casei Albe, unde sunt primiți, de regulă, șefii de state, ci la Willard Hotel, unul dintre cele mai vechi hoteluri de lux din capitala americană.
Meniul dineului a cuprins salată de vinete, legume provenind din grădina de zarzavaturi de la Casa Albă, tragopogon (barba caprei) caramelizat, sos chutney pe bază de tomate și curry de creveți. Vinurile, Sauvignon Blanc și Riesling, sunt de proveniență americană.
„Avem o grădină minunată la Casa Albă și am folosit câteva dintre plantele de aici pentru acest dineu”, a declarat Michelle Obama. Perele din tarta de fructe au fost umplute cu miere provenind din stupii administrației prezidențiale.
Stilistul american de origine indiană Naeem Khan a asigurat toaleta primei doamne a Statelor Unite pentru acest eveniment.