Menirea femeii este să dăruiască dragoste



Cea dintâi menire a femeii este să fie izvor viu al dragostei. Ea și umblă prin viață ca purtătoare a dragostei. În dragoste constă forța sa principală, făgăduința, sensul existenței sale, și nu atât în dragoste ca manifestare a conceperii și nașterii de prunci pur naturale, cât în dragoste în primul rând ca vibrație foarte subtilă a mișcărilor elevate sufletești, spirituale; dragostea este organul ei cel mai esențial, actul ei cel mai ziditor: femeia ce radiază dragoste spiritualizată este o comoară spirituală a poporului său.
Fără dragoste, nu există nici căsnicie, nici maternitate, nici paternitate, nici familie adevărată, nici frați adevărați, nici surori adevărate: totul e fără sens, totul este mort. Cine vrea să clădească o familie fără dragoste, acela nimicește însăși esența ei, lipsește de suflet trupul, profanează sacrul și tot ce ar zidi va fi fragil și vulgar, iar viața lui va fi înșelare și autoînșelare de la un cap la altul.
Centrul familiei este reprezentat însă de femeie. Ea este cea care se îmbibă de dragoste pentru a scoate la iveală din ea un nou chip al dragostei; ea este cea care izvorăște din sine undele dragostei. Copil fiind, ea își bucură părinții, frații și surorile prin tandrețea simțămintelor sale față de ei.
Ca fată, ea radiază dragoste care se trezește și se maturizează, întrebând în tăcere („nu cumva tu ești ursitul meu?”), chemând lin („vino odată, fericirea așteaptă!”). După aceea, se adună în ea, se concentrează toate razele, în toată cuprinderea și cu toată intensitatea, pentru ca, strălucind de fericire, să se reverse asupra lui, „unicului” (soțul) și asupra lor, celor „doriți cu patimă” (copiii).
Și minunea izvorului nesecat, deplinătății inepuizabile, trăiește în ea pe tot parcursul istoriei omenești.
Dragostea ei este cea care aprinde vatra familială și întreține în ea foc curat.Ea este cea care păzește țesătura spirituală a Patriei, cu toată diversitatea tradițiilor ei, și o țese mai departe spre moștenire și învățătură fiicelor sale, iar fiilor săi – ca model dorit. Se apropie de sfârșit țara în care dragostea feminină castă seacă, piere… Dintr-un morman de cenușă va renaște poporul în care femeia rămâne credincioasă slujirii dragostei.
(sursa: Doxologia)



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Pălăriile tovarășului Emil Bobu