Memoria este un proces psihic foarte important în procesul de învățare. Copilul dispune de o experiență concretă, intuitivă, cuprinsă în scheme și simboluri. Astfel situațiile de învățare folosesc anumite date stocate de memorie pentru a pregăti terenul favorabil însușirii unor noi cunoștințe și realizării legăturilor dintre cele vechi și cele noi.
Memoria trebuie să se organizeze, să devină mai selectivă și să urmărească înțelegerea, deoarece la vârsta școlară copilul este asaltat de foarte multe informații preluate de memoria involuntară. Aceasta este fixată pe detalii și asaltată de elemente perceptive și afective.
Memoria de scurtă durată este foarte activă după 7-8 ani, iar cea de lungă durată devine mai consistentă.
În formarea memoriei voluntare școala adaptează conținuturile la posibilitățile reale ale copilului ținând cont de particularitățile vârstei. Materialele didactice viu colorate, expresive, răspund nevoii de gândire concretă și permit memoriei să rețină activ idei, operații, concepte. Acestea dezvoltă inteligența și capacitatea de învățare.
Fixarea cunoștințelor se realizează prin percepția intenționată a caracteristicilor. Înțelegerea devine o condiție de bază a fixării, de aceea este importantă folosirea unor metode didactice adecvate și trezirea interesului pentru activitate.
Păstrarea cunoștințelor se realizează prin inserarea celor noi în structuri deja cunoscute elevului. Iese din sfera percepției și ține mai mult de personalitate. În păstrarea informației un rol important îl au tehnicile de memorare, înțelegerea și evitarea memorării mecanice.
Recunoașterea cunoștințelor depinde de calitatea păstrării, de atenție și de dispoziția de moment (pot fi clare/neclare, disponibile/nedisponibile etc.). La școlarul mic recunoașterea este adesea solicitată și integrată unor forme familiare lui cu tente ludice (de joc).
Reproducerea este o formă de învățare a învățării. Cunoștințele care au fost fixate, păstrate și recunoscute trebuie reproduse. Competiția școlară accelerează aceste caracteristici ale memoriei.
Se observă o memorie foarte activă și în afară procesului de învățare. Trăirile emoționale ajută copilul în adaptare.
Uitarea este de asemenea un fenomen prezent. Este normal la debutul activității de învățare, în special în clasa I, copilul să uite diferite rechizite școlare, teme, explicații, metode de rezolvare. Numărul mare de solicitări conduce adesea spre astfel de uitări: caietul, creionul, stiloul, fișa și chiar ghiozdanul. În clasa a II-a uitările de acest tip se diminuează semnificativ, iar după aceea reprezintă neglijență care trebuie tratată educativ (atât de școală cât și de familie).
Memoria se educă permanent. Un cadru didactic bun stimulează continuu elevul, evidențiază progresele, evaluează corect, inițiază competiția și întreține motivația. Acestea contribuie la pregătirea elevului pentru o muncă de învățare pe termen lung.
www.problemele-copilului-meu.ro
