Un număr de 21 de suspecți din Suceava și Botoșani au fost săltați și aduși ieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, fiind cercetați într-un amplu dosar care vizează trei fapte grave: „trafic de minori”, “proxenetism” și „prostituție”.
Este vorba de o grupare care, susțin anchetatorii, s-a format încă din 2011 și se ocupa de racolarea unor tinere, o parte minore, care erau scoase la „produs”, unele în Suceava și unele în orașe din Italia și Spania.
Tinere din medii vulnerabile, prostituate cu sau fără voia lor
Gruparea, informează DIICOT, era în atenția anchetatorilor de aproape doi ani, din februarie 2012. Ziua de ieri a fost aleasă pentru destructurarea grupării.
Polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava, cu sprijinul mascaților de la Serviciul de Acțiuni Speciale și de la Jandarmerie, au efectuat ieri opt percheziții domiciliare, pentru punerea în executare a 21 de mandate de aducere.
La nivelul municipiului Suceava descinderi au avut loc pe strada Jean Bart, din cartierul Burdujeni.
Din anchetă rezultă că membrii grupării au căutat tinere, minore sau majore, aflate în situații dificile (cu deficiențe mintale ușoare, de la școli speciale, provenite din centre de plasament ori din familii dezorganizate), cărora le-au promis câștiguri financiare importante dacă se prostituează. O parte dintre victime au acceptat inițial propunerea, iar când au vrut să renunțe s-a ajuns la amenințări și bătaie.
„Membrii grupării s-au ocupat în mod curent de racolarea, cazarea, găzduirea, transportarea, transferarea sau preluarea de tinere minore sau majore în vederea exploatării acestora prin determinare sau obligare la practicarea prostituției. Sumele de bani astfel obținute erau însușite în ceea mai mare parte de către aceștia, care nu aveau altă sursă de venit pentru a se întreține și au realizat beneficii considerabile din această activitate”, se arată într-un comunicat al structurilor de combatere a crimei organizate.
Prostituate la hotel în Suceava și în stradă, în Spania și Italia
Anchetatorii au identificat până acum nouă victime, șase minore și trei majore. Patru dintre acestea, precizează anchetatorii, au fost exploatate atât în plan intern, cât și în străinătate.
Pe plan intern, partidele de sex aveau loc în diverse locații din comuna Todirești și în municipiul Suceava, de regulă în camerele unui hotel, prin intermediul unui recepționer care este cercetat și el în dosar.
Pe plan extern, din datele adunate până acum rezultă că patru fete au fost transportate în Spania, în localitatea Zamora, și în Italia, în localitățile Cuneo și Borgo San Dalmazzo, unde au practicat prostituția la stradă, sub atentă supraveghere a membrilor grupării. O parte din sumele obținute din prostituție ajungeau la membrii rețelei de la Suceava prin transfer bancar, precizează anchetatorii.
Audieri până aseară târziu la DIICOT
Audierile persoanelor puse sub acuzare au început abia aseară la DIICIOT. Din informațiile noastre, printre suspecții considerați pioni importanți în grupare se numără doi frați din municipiul Suceava, Vasile Șerban, în vârstă de 25 de ani, și Florin Șerban, de 18 ani. Din informațiile noastre, și tatăl acestora se află pe lista suspecților aduși aseară la audieri.
De asemenea, suspecți principali în dosar mai sunt Petru I., în vârstă de 34 de ani, din municipiul Suceava, Mirela B., de 28 de ani, și Andrei B., de 23 de ani, ambii din Mitocu Dragomirnei, Vasile P., de 39 de ani, Titi N., în vârstă de 50 de ani, ultimii doi din municipiul Suceava. În dosar mai este cercetat și un anume Tudor M., în vârstă de 34 de ani, din municipiul Suceava, care era complice în calitate de recepționer la hotel.
Aseară, la închiderea ediției, procurorul de caz continua audierile.