Trupele de geniu vor interveni pentru refacerea „chiar provizorie” a infrastructurii afectate de inundații în județul Suceava.
Declarația aparține ministrului apărării, Theodor Meleșcanu, care ieri s-a aflat la Suceava, unde împreună cu prefectul Ștefan Alexandru Băișanu a survolat cu un elicopter militar zonele calamitate în mod special Vicov-Straja-Ulma.
„Trupele de geniu se vor implica în refacerea podurilor, podețelor, a legăturilor rutiere pentru care suntem pregătiți și dispunem de tehnica necesară și de oameni”, a spus Meleșcanu, care a adăugat că la Suceava ar putea fi dislocate brigada de geniști de la Brăila și un batalion de le Buzău.
Ministrul apărării a constatat că vor trebui construite poduri provizorii, un prim pod de acest fel, care va permite trafic cu autovehicule cu masa maximă de 40 de tone, urmând a fi construit la Vicovu de Sus, pentru a scoate din izolare un cătun al comunei.
El a arătat că vor mai trebui făcute cu geniști lucrări de deblocare a unor drumuri sau de corectare a albiilor, precizând că acestea vor rezolva pe termen scurt intrarea în normalitate.
Theodor Meleșcanu a subliniat că programul de reconstrucție a zonei afectate de inundații ce va fi făcut de Guvern presupune lucrări importante, ce necesită o mai lungă perioadă de timp pentru a fi realizate, iar Armata are posibilitatea să se implice pentru a soluționa, pe termen scurt, anumite probleme existente în zonă.
Sprijin material de la Ministerul Apărării pentru sinistrații suceveni și tabără la mare pentru copii
Theodor Meleșcanu a anunțat că Ministerul Apărării va ajuta și material populația sinistrată din Suceava, arătând că săptămâna viitoare va sosi un transport cu ajutoare. Este vorba în primul rând de bocanci, foi de cort și unelte, lopeți și sape care să le fie de ajutor oamenilor în refacerea gospodăriilor.
„Dacă va fi nevoie, avem și posibilitatea de cazare în cazărmi, dormitoare comune, iar în caz de urgență dispunem de 12 trailere care pot transporta locuințe de tip container de la Rast”, a menționat ministrul apărării.
Meleșcanu a anunțat că Ministerul Apărării va trimite 30 de copii sinistrați la mare în locațiile ministerului.
El a mai subliniat faptul că la aceste inundații Armata s-a implicat și a răspuns prompt tuturor solicitărilor, arătând că 1500 de militari s-au implicat direct în acțiunile de intervenție, iar la Borșa au fost salvate, cu elicoptere, 243 de persoane. El a arătat că la MApN s-a deschis un cont pentru colectarea de ajutoare și a subliniat că a fost impresionat că printre primii care au răspuns au fost militarii români aflați în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan.
Vizită
Meleșcanu promite geniști pentru refacerea infrastructurii






