Meleșcanu: Parlamentul va cere Guvernului să solicite UE rediscutarea temei vizelor pentru moldoveni



Vicepreședintele Senatului, Teodor Meleșcanu, a anunțat, în ședința Biroului Permanent de marți, că Parlamentul va cere Guvernului solicite rediscutarea la nivelul Uniunii Europene a problemei vizelor pentru cetățenii din Republica Moldova.
El le-a amintit colegilor din conducerea Senatului, potrivit stenogramei ședinței care a fost publicată pe site-ul Senatului, că această Cameră a respins, anterior, o inițiativă legislativă prin care se propunea eliminarea vizelor pentru cetățenii din Republica Moldova.
„Cu ocazia dezbaterilor care au avut loc atunci, mai mulți colegi au subliniat faptul că, deși pe fond sprijinim această inițiativă legislativă, în ceea ce privește modalitatea de abordare, respectiv renunțarea la vize, în condițiile în care avem anumite obligații, condiționalități pe Uniunea Europeană, nu este posibilă”, a amenționat senatorul liberal.
El a reiterat faptul că, în respectiva ședință, senatorii au convenit să faceă un demers pe lângă Executiv.
„Să facem un demers (…) pe lângă Guvernul României, în care să spunem că deși Parlamentul nu a putut aproba această inițiativă, respectând probabil și punctul de vedere al Guvernului, noi considerăm că este o temă prioritară și solicităm Guvernului să întreprindă toate măsurile necesare, inclusiv rediscutarea la nivelul Uniunii Europene a problemei vizelor pentru cetățenii din Republica Moldova”, a spus el.