Meleșcanu: Există senzația că problemele de securitate au trecut pe un plan secundar

Ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că, după 2004, există senzația că problemele de securitate, de gândire a Strategiei de Apărare au trecut pe un plan secundar.
Ministrul Apărării consideră însă că România are în continuare nevoie de o gândire militară proprie. El a mai vorbit despre prioritățile de achiziții ale ministerului pe care îl conduce și despre viziunea referitoare la dotarea militarilor români. De asemenea, Teodor Meleșcanu a încercat să facă previziuni privind cariera sa politică, după alegerile de la sfârșitul acestui an. Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de Teodor Meleșcanu:
Reporter: Domnule ministru, România este stat membru al Alianței Nord-Atlantice. În plus, un fapt mai puțin subliniat la noi este acela că, în Tratatul de la Lisabona, există, de asemenea, o clauză de apărare. În condițiile acestea, mai este nevoie de o gândire strategică, de o gândire militară românească? Și nu mă refer la revistă aici…
Teodor Meleșcanu: Da, sigur că este o întrebare interesantă pentru că, în condițiile în care ești membru al NATO și ești asociat la toate deciziile, faci parte din statele care contribuie la elaborarea viziunii strategice a NATO. În condițiile în care suntem membri ai Uniunii Europene și, așa cum ați spus, pentru prima oară în Tratatul de la Lisabona e o clauză de tip articolul 5 al NATO, întrebarea firească pe care ți-o poți pune este în ce măsură poți să mai ai propria ta viziune privind strategia de securitate națională. Din punctul meu de vedere, o parte importantă într-adevăr a strategiei naționale de apărare, în general a strategiei de securitate, este acoperită de obligațiile pe care România și le-a asumat în cadrul NATO și al Uniunii Europene. Există, însă, două lucruri care rămân în continuare necesare de elaborat și de gândit la nivel național.
Primul capitol se referă la întreaga viziune referitoare la modul în care România își va asigura apărarea și securitatea până la intrarea în funcțiune a mecanismelor pe care le prevăd cele două organizații – Alianța și tratatele UE. Este evident că, într-un caz de criză, poți fi confruntat cu o situație în care există un decalaj în timp și, fiind vorba de structuri internaționale, e nevoie de un anumit interval pentru a se adopta o decizie, chiar dacă este decizia NATO de sprijin potrivit prevederilor articolului 5. Ea are nevoie de o formalizare și de o punere în practică.
Cel de-l doilea capitol mare privește măsurile concrete de punere în aplicare a obligațiilor pe care ni le-am asumat la NATO și a măsurilor pe care dorim să le întreprindem pentru a răspunde noilor sfidări și amenințări, de ordin asimetric: terorism, trafic de droguri, trafic de ființe umane, trafic de armamente. În mare măsură, sigur, decurg niște obligații, pentru că acest tip de amenințări se află și în atenția NATO.
Așadar, există încă loc și este chiar nevoie de o strategie a noastră de securitate care, evident, trebuie să fie bazată și pe angajamentele pe care ni le-am asumat. Dar, în ceea ce privește caracterul specific, național, avem partea noastră de responsabilitate.
De exemplu, potrivit angajamentelor asumate la NATO, noi avem sarcina de a asigura poliția aeriană pentru Alianță în zona noastră de responsabilitate, respectiv spațiul aerian al României și spațiul nostru aerian din Marea Neagră. Evident, existența unei asemenea obligații reprezintă deja un punct foarte clar de strategie pentru noi.
Rep.: Pentru că ați vorbit de Strategia de Securitate, ce se întâmplă cu documentele prevăzute de Legea nr. 473 din 2004 privind planificarea apărării, respectiv Strategia de Apărare, Carta Albă a Apărării, care cade în sarcina Guvernului, Strategia Militară?
T.M.:Da, din păcate aici, după alegerile din 2004, probabil și datorită unor priorități care s-au acumulat sau s-au creat aproape în fiecare săptămână, probabil și datorită obiectivului care era foarte presant al aderării la Uniunea Europeană, există senzația că problemele de securitate, de gândire a Strategiei de Apărare au trecut pe un plan secundar și ne confruntăm cu o dublă întârziere: o întârziere în prezentarea de către președinte – cu practic doi ani a propunerilor sale privind Strategia Națională de Apărare – la care se adaugă o întârziere în abordarea în cadrul Parlamentului a acestui document, ceea ce face ca, în realitate, în practică, prevederile legii să nu fi fost respectate și, de aici, în cascadă, și întârzierile din punctul de vedere al Ministerului Apărării în elaborarea Cartei Albe și a celorlate documente.
Din punctul nostru de vedere, avem un material care merge pe diferite variante, care este elaborat și aprobat la nivelul conducerii ministerului, în principiu, însă potrivit legii noi nu putem să facem acest lucru până când Parlamentul nu adoptă Strategia Națională, astfel încât documentul nostru să pornească de la principalele direcții aprobate de Parlament. Dar, încă o dată, repet, la nivel tehnic noi avem elaborate și scenariile și principalele dispoziții și prevederile Cartei Albe. Sunt, le-am dezbătut, mergând, sigur, pe diverse variante, în funcție de ce se va adopta în Parlament, ca urmare a introducerii Strategiei Naționale de către Președinte.
Rep: În aceste circumstanțe cum se iau deciziile privitoare, să spunem, la achiziționarea noilor avioane de luptă…. Adică se raportează decizia la acest tip de documente?
T.M.: Indiferent de existența documentelor evocate, Ministerul Apărării se ghidează oricum după Directiva de planificare a apărării, document actualizat anual, prin care se planifică structura și capabilitățile militare, pe baza cărora se stabilesc programele majore și se alocă resursele pentru apărare, fie că vorbim de modernizarea, înzestrarea, instruirea sau pregătirea pentru situații de criză a unităților militare, fie că discutăm despre asigurarea celor mai bune condiții de viață pentru personal, fie că discutăm despre participarea la acțiuni de cooperare internațională cu alte state.
În plus, deciziile noastre privind asigurarea cu echipament și armamente, și chiar deciziile noastre privind restructurarea Armatei și modul de pregătire a militarilor, dotarea lor, toate aceste lucruri au în vedere și obligațiile asumate față de NATO și față de Uniunea Europeană.
Prin urmare, zona cea mai activă și prioritară pentru noi, cea a respectării obligațiilor asumate, conține indicații suficient de clare în legătură cu ce avem de făcut. În ceea ce privește însă impactul lor direct asupra programului de achiziții, aici lucrurile sunt mai degrabă la nivelul deciziilor CSAT-ului, la nivelul deciziilor Guvernului, și la propunerea Ministerului Apărării. Până la urmă sunt două elemente: ce nevoi avem și care este anvelopa financiară pe care o primim, în fiecare an, din partea Guvernului.
Din punctul nostru de vedere, noi ne-am făcut niște calcule, care sunt, să le spunem relativ maximale în legătură cu ceea ce considerăm necesar. Preocuparea pentru inițierea unor programe majore de înzestrare ar necesita peste 13 miliarde de euro, deci, de patru ori bugetul pentru Apărare al României în acest moment: avioane multirol, parc de mașini de luptă pentru Forțele Terestre, blindate și neblindate, nave pentru forțele navale și așa mai departe. Cele patru programe strategice adoptate anul trecut urmează să funcționeze pe baza unei finanțări multi-anuale, ceea ce este un lucru foarte important, întrucât aceste achiziții nu pot fi susținute de o politică anuală de alocație bugetară, ci pe o politică întinsă pe o perioadă de cinci-opt ani.
Deci, repet, pe lângă îndeplinirea obligațiilor față de NATO și UE, drept prioritate națională ne asumăm creșterea sistemelor de protecție a militarilor români.
Rep: Vă referiți în primul rând la militarii noștri din teatre?
T.M.: Nu numai! E vorba de toți, pentru că militarii care merg în teatre trebuie să se instruiască încă de acasă și să aibă în dotare tehnologia respectivă, pentru ca în teatre să o poată folosi eficient. Asta presupune dotarea lor cu transportoare blindate moderne și cu mașini blindate și neblindate. Se adugă protecția personală: căști, veste antiglonț, chiar proiectul „soldatul viitorului”, care presupune sisteme informatice personale.
Vreau să spun cu foarte mare satisfacție că anul acesta vom avea transportoare elvețiene Piranha, care sunt considerate printre cele mai performante la nivel mondial. Primul lot de zece produse a fost deja livrat armatei. Ele se află în probe și vor fi repartizate în aproximativ o lună de zile la unitățile care vor fi dislocate în teatre în anul următor, astfel încât militarii să se poată instrui. Celelalte 21 vor fi livrate în loturi de câte 7 bucăți, în octombrie 2008, octombrie 2009 și octombrie 2010.
În privința mașinilor blindate și neblindate, au fost achiziționate 60 de autovehicule de teren. 20 sunt vehicule de teren blindate, tip ușor, marca URO, iar 40 sunt vehicule de teren neblindate, tip ușor, tot marca URO. Pentru acuratețe, au venit 38 de vehicule neblindate, celelalte două împreună cu cele blindate sunt deja pe drum, pe vapor, au plecat din Spania.
Chiar pe parcursul vizitei efectuate în Kosovo, pe 1 mai, am constantat că în acest teatru de operații este nevoie de autovehicule de teren și vom încerca să trimitem cu prioritate aceste mașini în Kosovo pentru că misiunile de patrulare ar trebui să se efectueze cu acest tip de mașini nu pe TAB-uri, pentru a nu induce stări de panică la nivelul populației, care să poată degenera în acțiuni ostile din partea acesteia având în vedere climatul tensionat din zonă. În momentul acesta, militarii români folosesc în Kosovo autoturisme ARO, care sunt, în mod evident, depășite.
Dar nu e vorba numai de atât! Încă un exemplu este programul pe care îl avem de dotare a militarilor cu avioane fără pilot.
Rep.: Puteți oferi date despre numărul aparatelor de acest tip care ar putea fi achiziționate de România?
T.M.: Este vorba despre două sisteme de avioane fără pilot care urmează să doteze trupele din Afganistan și Irak. Astfel, militarii vor avea posibilitatea să vadă foarte bine, și în siguranță, ce se întâmplă în jurul lor, înainte să intre în acțiune.
Rep.: Apropo de avioane. Am văzut în ultima perioadă declarații ale unor oameni politici care consideră că, pentru România, nu ar fi necesare 48 de avioane multirol. Pot fi invocate mai multe argumente în acest sens: Polonia este un stat cu un teritoriu mult mai mare, este stat vecin cu Federația Rusă, cu Belarus, cu Ucraina. În 1990 avea aproximativ 800 de avioane de luptă, în timp ce România doar jumătate. Are România nevoie de 48 de avioane multirol? T.M.: Numărul de 48 este numărul maxim considerat necesar pentru a acoperi toate eventualitățile în care Forțele Aerine vor fi obligate să exercite în paralel și misiuni de poliție aeriană în țară și participarea la misiuni în străinătate și misiuni de sprijin al forțelor armate. Nu înseamnă însă că acest număr este bătut în cuie. În funcție de evaluările pe care le facem, în funcție de doctrină, în funcție de evoluțiile amenințărilor la adresa securității, dar și în funcție de costuri, o spun cât se poate de direct, numărul poate fi ajustat. Deocamdată, acesta este numărul ideal proiectat de noi. Vreau să mai fac o precizare: toate aceste avioane nu vor veni simultan, vor veni eșalonat pe o anumită perioadă. În plus, va fi nevoie și de un număr important de aparate pentru pregătirea și antrenarea piloților noștri. Vă spun încă o dată, nu este un număr sacru sau care nu poate fi reevaluat.
Rep.: În cazul Poloniei, alegerea avionului s-a făcut după o formulă de tipul: 45% costurile aparatelor, 40% performanțele aparatelor și 15 % offset-ul. La noi au fost stabilite criterii de genul acesta?
T.M.: Nu, noi nu am fixat asemenea criterii. Avem însă un sistem foarte bine pus la punct. Potrivit acestui sistem, categoria de forțe care are nevoie de un tip de echipament elaborează cerințele operaționale și tactice ale echipamentului pe care dorește să îl achiziționeze. În urma elaborării acestor condiții, se cer informații de la diverșii producători care se încadrează în cerințele noastre operaționale. Prin urmare, ceea ce ne interesează strict la nivelul ministerului sunt condițiile la care trebuie să facă față avioanele: armament, rază de acțiune, protecție, interoperabilitate cu forțele NATO și așa mai departe. În această etapă, criteriile sunt tehnice și tactice. În a doua etapă, în care se adoptă programul de achiziții la nivelul ministerului și se informează și CSAT-ul, intervin și alți factori. Iar în a treia etapă, când se trece la negocieri directe cu firmele, argumentele care prevalează sunt cele care se referă la costuri. E vorba de prețuri, pachetul de exploatare în timp, întreținerea și dotarea aparatelor. Dar nu avem o cuantificare, așa cum spuneți dumneavoastră că a fost în Polonia, care e greutatea fiecărui aspect.
Rep.:Ce rol joacă dimensiunea politică în procesul de achiziție?
T.M.: Evident că există și elemente de ordin politic care, întotdeauna, se iau în calcul. De exemplu, atunci când facem achiziții ne orientăm spre piețele țărilor aliate, care au și ele în dotare tipul respectiv de tehnică, ceea ce creează pentru noi posibilități de exploatare mai ales în teatre, dar și în general, fapt care ne ferește de surprize.
Un al doilea element politic care intră, de asemenea, în calcul este asigurarea unui anumit echilibru, să spunem, în materie de achiziții, care să nu conducă la situații extreme în care toate achizițiile să fie numai dintr-o anumită țară sau zonă. Eu personal consider că ar trebui să avem în calcul un element politic care să asigure un anumit echilibru între achizițiile transatlantice și între achizițiile europene. Suntem și țară membră a Uniunii Europene, suntem și țară membră a NATO, în cadrul căreia Statele Unite joacă rolul cel mai important, așa cum recunoaștem cu toții.
În final însă, decizia este adoptată pe baza unor elemente de natură economică: finanțarea de care dispunem și condițiile pe care ni le oferă diverși producători. Este clar că prețul, nu numai cel de achiziție, ci și costurile totale pentru o perioada de 20-30 de ani, perioada de exploatare a unui asemenea tip de avion, au un rol foarte important. Cât de mult ne putem permite. Vă vorbeam mai devreme de numere. Jocul este între numere și preț.
La toate aceste lucruri se adaugă întotdeauna o preocupare constantă pe care o avem la nivelul Guvernului, o preocupare legată de asigurarea în toate contractele militare a unei componente de offset și, mai ales, a unei componente care să implice cât mai mult posibil și industria națională de apărare în toate aceste contracte.
Rep.: Ați amintit de offset. Care este situația fregatelor, din acest punct de vedere? Trebuie încheiate noi contracte de modernizare. În ce constă această modernizare?
T.M.: Modernizarea fregatelor înseamnă, în primul rând, dotarea lor cu armamente și sisteme de conducere a focului de ultimă generație. Așa cum au fost cumpărate, dispuneau de o dotare minimă, care să le permită să îndeplinească sarcinile tactice pe care le aveau. În prezent, se dorește ca navele să aibă și o protecție sporită împotriva atacurilor aeriene, noi ne gândim chiar la capacitate de interceptare în zbor a unor rachete. Ne gândim, de asemenea, la sisteme foarte moderne de luptă anti-submarin și anti-navă. Avem în vedere și modernizarea completă a sistemului de conducere a tuturor acestor arme, un sistem centralizat, astfel încât să fie folosit mijlocul cel mai bun pentru a da randament maxim. Ca să dau un exemplu: în condițiile în care este trasă o rachetă de pe un alt vas sau de pe sol, vom avea un sistem centralizat care va decide care e cel mai bun mijloc de intervenție: la o anumită distanță va fi lansată o rachetă, la o distanță apropiată, va fi folosit tunul automat. Decizia va fi centralizată și informatizată, astfel încât să se ajungă la cea mai bună ripostă, în condițiile concrete în care se găsește nava.
Nu vreau să comentez în legătură cu modul în care a fost încheiat și semnat contractul, pentru că de prea multe ori am auzit în România folosindu-se expresia moștenirea dezastruoasă pe care am primit-o. Nu aceasta e preocuparea mea. Dar trebuie să spun că, în momentul în care s-a încheiat contractul, pentru că v-ați referit la offset, nu era încă adoptată legea privind obligațiile de offset la încheierea unor contracte de achiziții, care a apărut ulterior, și aceasta a determinat anumite întârzieri. O întârziere privește realizarea offset-ului pentru achiziționarea fregatelor. O alta se referă la programul de mentenanță pe termen lung.
Rep.: Să ne așteptăm în cursul acestui an la încheierea unor contracte noi?
În mod sigur ne putem aștepta anul acesta la declanșarea procedurilor. Aceasta vă asigur. Chiar zilele acestea lucrăm și sper ca, în termen de aproximativ o săptămână, să prezentăm și la nivelul Guvernului și la nivelul CSAT propuneri foarte concrete în legătură cu trecerea directă la faza a doua de modernizare, o fază de modernizare în care vom introduce și clauze referitoare la mentenanța pe termen lung și, evident, negocierile pe offset.
Dorința noastră este să găsim o modalitate ca această etapă să fie realizată printr-o procedură competitivă în care să obținem cea mai bună ofertă, adică cele mai bune condiții la cele mai bune prețuri, și un offset generos.
Rep.: Cum rămâne cu suplimentarea trupelor din Afganistan? Se mai poartă negocieri cu aliații noștri referitoare la concentrarea militarilor români în regiunea Zabul, la Qalat?
T.M.: În urma summit-ului NATO de la București, România și-a asumat obligația de a suplimenta numărul de militari români trimiși în Afganistan, în cadrul ISAF, cu o companie, adică 150 de militari. De asemenea, ne-am asumat obligația de a ne restructura prezența, în sensul de a asigura singuri securitatea unei provincii, prin aducerea diverselor elemente pe care le avem în Afganistan și punerea lor sub comandă românească și prin mutarea accentului de pe prezența trupelor combatante spre creșterea numărului celor care se vor ocupa de misiunile de pregătire, instruire și consultanță pentru armata națională afgană.
În viitor, am făcut deja anumite evaluări, și avem propuneri în curs de elaborare, pentru o implicare mai mare a României, și în Afganistan, și în Irak, pe activități multiple care să nu fie strict de natură militară, ci care să se extindă pe ideea consolidării democrației și mai ales pe ideea depășirii dificultăților economice care, în opinia noastră, reprezintă cea mai bună cale de asigurare a stabilității. E vorba de echipele de reconstrucție provincială.
Rep: Să mergem de la teatrul extern, la cel intern. Cum vă vedeți viitorul, după alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an?
T.M.:Viitorul meu sau cel al partidului?
Rep. Viitorul dumneavoastră și, eventual, cel al partidului…
T.M.: Când mi se pune o asemenea întrebare îmi aduc aminte de o glumă sau de o zicală care se referă la România și eu, în mare măsură, să-mi fie scuzată lipsa de modestie, dar cred că mă încadrez foarte bine în această sintagmă: România este o țară cu un trecut istoric foarte important, cu un viitor deosebit având în vedere posibilitățile noastre, singura dificultate pe care o avem este cu prezentul. Și în ceea ce mă privește pe mine, cred că se aplică foarte bine acest lucru. Cred că am o istorie în administrație și în politică, care mă onorează și mă bucur că este apreciată. De asemenea, privesc la viitor cu mare încredere, singura problemă e prezentul.
Deci viitorul meu și viitorul Partidului Național Liberal vor depinde foarte mult de ce vor decide oamenii, electoratul, la alegerile de la sfârșitul acestui an, începutul anului viitor, când se încheie ciclul electoral. Nu e nici cea mai mică îndoială că, în cazul în care vom avea un rezultat bun, vom avea un cuvânt important de spus. În România este greu de presupus, așa cum sunt datele pe care le avem la ora actuală, că un singur partid va putea guverna, și vom avea și după alegeri, ca și în majoritatea țărilor europene dealtfel, ca să nu spun în toate țările membre ale Uniunii Europene, nu vorbesc de țările din fosta Uniune Sovietică, o majoritate asigurată de un tip de alianțe, coaliții care permit o anumită direcție de acțiune. Dacă vom obține o pondere care să ne dea nouă garanția că putem, într-o coaliție, să determinăm adoptarea unui program de guvernare care să țină seama și de valorile, și de opțiunile noastre…
Rep.: Cu alte cuvinte misiunea determină coaliția și în politica internă?
T.M.: Da, într-un fel… Da sigur… Nu exită nici la nivelul Partidului Național Liberal și nici la cel personal dorința de a fi la guvernare cu orice preț, pentru că, într-o asemenea situație, costurile sunt evident mult mai mari decât avantajele. Și pentru o persoană și pentru un partid. Dacă, însă, va exista posibilitatea ca valorile, ideile, opțiunile noastre să fie incluse într-un program de guvernare, PNL și eu ca un membru al său, ne vom implica în continuare la nivelul Executivului.
În cazul în care electoratul va decide altfel sau dacă vor exista alte coaliții sau dacă va fi dificil să intrăm într-o echipă de guvernare în care să considerăm că valorile noastre sunt respectate și opțiunile noastre se bucură de o acceptare suficient de largă, ne rămâne întotdeauna posibilitatea foarte bună de a promova aceste valori, idei și opțiuni din opoziție.
În funcție de decizia electoratului, mă văd în două ipostaze. În prima, ca eventual viitor parlamentar care să promoveze, în continuare, valorile noastre și în materie de securitate și de politică externă, cele două domenii pe care le cunosc mai bine, la care se adaugă și domeniul juridic, nu uitați că am fost și ministru de Justiție, sigur interimar 45 de zile, dar am fost și aici. Într-alta aș putea participa într-o echipă guvernamentală, fie de pe poziția de parlamentar care sprijină Guvernul, fie de pe o poziție executivă. Mai mică sau mai mare.