Ministrul interimar al Justiției, Teodor Meleșcanu, a transmis, ieri, la DNA și DIICOT actele primite de la Președinție pentru cei opt actuali și foști miniștri, pentru începerea urmăririi penale, demnitarul precizând că-și declină orice responsabilitate în cauză.
Procurorul general al României, Codruța Kovesi, a primit, aseară, documentele de la Ministerul Justiției în legătură cu avizele pentru declanșarea urmăririi penale în cazul celor opt foști și actuali miniștri, a confirmat Biroul de presă al Ministerulu Public.
„Ministrul interimar al justiției, domnul Teodor Meleșcanu, și-a preluat funcția cu intenția clară de a respecta legea în toate împrejurările și rămâne consecvent acestui deziderat, inclusiv în privința procedurii care trebuie urmată în cazul celor opt foști și actuali miniștri pentru care a fost cerută declanșarea procedurilor legale pentru începerea urmăririi penale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.
Potrivit sursei citate, ministrul Justiției nu cenzurează actele Președintelui României, „nu și-a dorit și nu dorește să tergiverseze sau să blocheze cererile înaintate de către șeful statului, ci numai respectarea procedurilor, așa cum sunt prevăzute de Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială”.
„Ministerul Justiției a făcut cunoscut faptul că, la documentația care însoțea cererile de declanșare a procedurilor legale pentru începerea urmăririi penale, trimisă ministrului justiției în data de 16 ianuarie, trebuiau atașate și dosarele cauzelor. Administrația Prezidențială a afirmat, în interpretarea proprie, faptul că dosarul cauzei este format numai din documentele constituite la Președinție și trimise ministrului justiției în data de 16 ianuarie a.c., respectiv cererea Președintelui României, referatele procurorilor de caz și ale procurorilor șefi ai structurilor de parchet, toate în original”, se mai arată în comunicat.
Astfel, Meleșcanu a dispus trimiterea documentele au fost trimise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției Naționale Anticorupție în ziua de 22 ianuarie 2008.
Cereri și avertizări.
Președintele Traian Băsescu i-a cerut, luni, într-o scrisoare, ministrului interimar al Justiției să trimită Parchetului cererea sa de începere a urmăririi penale în cazul celor opt foști sau actuali demnitari, avertizându-l că dacă refuză ar săvârși un abuz în serviciu, iar șeful statului nu va ezita să acționeze.
Președintele Traian Băsescu l-a avertizat, duminică, pe ministrul interimar al Justiției, Teodor Meleșcanu, că, prin atitudinea în cazul celor opt miniștri pentru care șeful statului a cerut începerea urmăririi penale, se apropie de abuz în serviciu.
Președintele Traian Băsescu i-a cerut, miercurea trecută, ministrului interimar al Justiției, Teodor Meleșcanu, declanșarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Tudor Chiuariu, Paul Păcuraru, Zsolt Nagy, Victor Babiuc, Codruț Șereș și Traian Decebal Remeș.