Fiecare eveniment din istoria mântuirii lumii trezește în ființa noastră un sentiment în plus de credință, de speranță și de iubire față de Dumnezeu –creatorul nostru și față de darurile Sfântului Duh, revărsate în viața noastră, prin patimile, moartea și învierea Domnului Iisus Hristos. Pentru că Logosul divin, „Cuvântul lui Dumnezeu, S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia – Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr…, iar din plinătatea Lui noi toți am luat har peste har. Pentru că Legea (Veche) prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul (Legea Noului Testament) au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 14-17).
Duhul Sfânt, care a luminat lumea
În chip deosebit însă astăzi ființa noastră și inima fiecărui creștin binecredincios sunt cuprinse de o nespusă bucurie, de o pace interioară și de mulțumire sufletească, când au avut loc prin pogorârea Sfântului Duh – Mângâietorul și sfințitorul tuturor făpturilor (Ioan 14,16; 16,7-13). Același Duh Sfânt, care s-a pogorât peste Sfinții Apostoli (Fapte cap. 2), care i-a întărit și i-a făcut „lumina lumii și sarea pământului”; același Duh Sfânt, care a luminat lumea cu harul cunoștinței de Dumnezeu, care a lucrat și este prezent și astăzi în Biserică și lucrează prin sfintele taine și prin ierarhia harică, bisericească, la sfințirea oamenilor, îl simțim și în sufletele noastre prin darurile sale cele dumnezeiești și sfințitoare. (Ioan 20,22-23).
Din cartea Sfântă (Biblia) și din învățătura Bisericii, noi știm că strânsa legătură dintre Dumnezeu și om, pe care a rupt-o păcatul neascultării, a putut fi restabilită numai prin jertfa cea sfântă a Mântuitorului Iisus Hristos, iar de atunci și până astăzi noi vorbim și ne apropiem de Dumnezeu prin Sfântul Său Duh, care ne mângâie și ne întărește în toate împrejurările vieții din lumea de față. (Efes. 6,13-18).
Să-l cunoaștem mai bine pe Dumnezeu
Dragostea față de Dumnezeu și semenii noștri, bucuria, pacea în lume, bunătatea și toate celelalte virtuți, care le urmăresc oamenii în viața lor, sunt daruri ale Sfântului Duh, și numai prin ele se poate desăvârșii mântuirea noastră. În cinstea acestui mare eveniment din istoria creștinismului universal, Pogorârea Sfântului Duh și întemeierea Bisericii creștine, avem orânduire din epoca primară, apostolică ca ziua următoare Cincizecimii (a Rusaliilor) să fie închinată și sărbătorită în Numele Prea Sfintei Treimi. Astăzi este, prin urmare Sărbătoarea Numelui lui Dumnezeu, la care ne rugăm și îl chemăm în ajutor, ori de câte ori rostim „Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”. Fiecare creștin, care a fost botezat în Biserica cea una, sfântă, universală și apostolică și a primit darurile Sfântului Duh, trebuie să se străduiască în toată viața sa să-l cunoască mai bine pe Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, pentru a-l putea iubi și adora după cuviință. (Matei 28,19).
Sfinții Părinți ai Bisericii, având în vedere însemnătatea cea mare a cunoașterii lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, fiind luminat de Duhul Sfânt, ne-au lăsat și nouă învățătura lor pentru a-l putea cunoaște pe Dumnezeu, după puterea minții omenești, și a-l putea iubi mai mult în toate împrejurările din viața noastră. Însuși Dumnezeu când l-a creat pe om a revărsat în ființa lui mai multe calități sau însușiri superioare, pentru a-l putea simți și înțelege, la nivelul său, pe Dumnezeu, pentru a se putea mângâia și a se strădui să se apropie cât mai mult de El, spre a fi fericit și pentru a-l iubi după cuviință și putere.
„Eu și Tatăl una suntem”
Biserica Noastră, de la început și până astăzi, potrivit descoperirilor făcute de Dumnezeu teologilor și oamenilor sfinți, a învățat și învață că Dumnezeul nostru este o singură ființă în trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Aceste trei persoane dumnezeiești alcătuiesc Sfânta Treime, taină de nepătruns de mintea omenească, care ne este nouă descoperită, parțial, prin descoperire dumnezeiască. Cele trei persoane dumnezeiești nu le înțelegem ca pe niște persoane omenești, ci în felul în care ne arată Mântuitorul Hristos în Evanghelia după Ioan: „Eu și tatăl Una suntem” (10,30). Legătura tatălui cu Fiul și a Fiului cu Duhul Sfânt unește pe cei trei în unul singur Aceștia trei Una sunt, nu unul, așa după cum vedem că spune Mântuitorul: „Eu și Tatăl una suntem”. Făcând o comparație foarte plăpândă și relativă, prin analogie, am putea spune că așa după cum dintr-o rădăcină de arbore cresc trei odrasle și ele formează un singur pom cu rădăcina din care cresc, la fel și din Sfânta Treime este un singur Dumnezeu. Dumnezeu tatăl este rădăcina în care au coexistat și există din veșnicie și cele două persoane, adică Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Sfântul Duh. Și precum rădăcina acelui pom amintit formează un singur lemn și are aceeași fire, așa și cele trei persoane dumnezeiești sunt un singur Dumnezeu, pentru că au o singură fire (ființă, natură). Această taină de nepătruns cu mintea omului a fost descoperită de Mântuitorul Iisus Hristos, cum știm, de mai multe ori. Când Iisus a încheiat activitatea Sa mesianică în lume, înainte de a se înălța la ceruri, vedem că trimite pe apostolii Săi, în lume ca să învețe și să boteze toate popoarele „În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh” (matei 28, 19). Iar Sfântul Apostol Ioan ne Vorbește de asemenea, foarte direct, despre Sfânta Treime, când spune: „Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul (Fiul) și sfântul Duh, și acești trei Una sunt” (1,Ioan 5,7).
Un singur Dumnezeu, fără început, fără sfârșit
Prin aceste mărturii revelate în Sfintele scripturi și prezente în învățătura seculară a Bisericii, noi credem și mărturisim monoteismul adevărat; credem și mărturisim că Sfânta Treime este singura Dumnezeire și nu trei dumnezei așa cum încercau să cugete ereticii și necredincioși din istoria îndepărtată și contemporană a creștinismului.
Prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel, adresate Corintenilor: „harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu-tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi toți” (2, Cor. 13, 13), avem o altă dovadă despre egalitatea persoanelor Sfintei Treimi și despre însușirile pe care le au în Testament, care au mers la Avraam (Facerea cap. 18), sau prin cuvintele „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, din vedenia profetului Isaia (cap. 6,2-3), noi trebuie să înțelegem pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, care se arătau într-o formă mai indirectă în Vechiul Testament. Dar și din Tradiția Bisericii avem încă nenumărate dovezi care ne vorbesc despre Dumnezeul nostru cel în treime închinat. Toate aceste mărturii vor să ne arate și să ne învețe, ori de câte ori rostim numele tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, noi trebuie să înțelegem să credem într-un singur Dumnezeu, fără de început și fără de sfârșit; că Fiul și Sfântul Duh sunt de o ființă și din eternitate cu tatăl, așa după cum raza și lumina sunt din soare, iar soarele este izvorul razei și al luminii și împreună formează o singură unitate. Prin rază ni se dă lumina și ea este aceea care este Ioan Damaschin (Dogmatica, 54). Speranța creștină, iubirea de aproapele, bucuria și toate celelalte daruri ale Sfântului Duh (Gal., cap.5,22-23), ni se împărtășesc tuturor, și ele lucrează în viața noastră prin credința cea adevărată în Sfânta Treime, prin rugăciunile Maicii Domnului și prin tainele Bisericii.
Legendă
Să ne amintim cu drag că la Mănăstirea Cozia este astăzi marea Sărbătoare a harului, pe care o prăznuim în fiecare an la Sfânta Treime cu imne pline de bucurie, înălțând rugăciuni de laudă, de cerere și de mulțumire Sfintei Treimi, în numele căreia este încheiată această istorică, voievodală și prea vestită așezare monastică.
Mănăstirea Cozia este prima așezare călugărească de pe valea Oltului, întemeiată de Mircea cel Bătrân, marele Voievod al Țării Românești, pe la anul 1386-1388. Pe locul unde este așezată acum masa Sfântului Altar a acestei biserici, tradiția ne spune că înțeleptul Voievod Mircea, fiind frământat de amenințările hoardelor turcești, care urmăreau să subjuge și țara Românească, a adormit fiind tulburat și obosit. În acest timp i s-a descoperit în vis Sfânta Treime, în chipul celor trei îngeri care au mers oarecând la Avraam în țara Sfântă. În acest vis i s-a spus lui Mircea că va ieși victorios asupra acelor uneltitori străini de credință și de neamul său. În amintirea acestei descoperiri minunate, pe care Domnul Țării Românești a avut-o pe locul unde dăinuiește de 621 de ani cinstita mănăstire (închinată Sfintei Treimi), moșii și strămoșii noștri s-au închinat cu smerenie, cerând ajutorul Domnului în vremuri de restriște și L-au binecuvântat ori de câte ori ai simțit în sufletele lor revărsate darurile Sfântului Duh.
Să ne închinăm și noi, cu credință, tatălui și Fiului și Sfântului Duh Treimei celei de o ființă și nedespărțită.
(Arhim. CHESARIE GHEORGHESCU, smerit monah și preot-teolog de la Mănăstirea „Dintr-un Lemn”, sursa: ziaruldevalcea.ro)
