Mediile la examenul de bacalaureat din acest an și procentul de promovabilitate a candidaților sunt cele mai mici din ultima perioadă.
Astfel, în ultimii cinci ani școlari, marea majoritate a candidaților la bacalaureat au trecut examenul și, mai mult, l-au trecut cu note foarte mari. Practic, se poate spune că cei mai mulți dintre absolvenții de liceu luau bacalaureatul cu medii de la 9 la 10, iar numărul celor care îl picau era de ordinul zecilor, asta în condițiile în care examenul era susținut de mii de candidați.
Doar 90 de candidați picați, în 2007
În anul 2007, promovabilitatea la bacalaureat în județul Suceava a fost de 98,31%. În acel an, doar 90 dintre cei peste 5.000 de candidați au picat examenul și s-a înregistrat un număr mai mare al celor neprezentați la bacalaureat decât al celor respinși. De asemenea, 80% dintre participanții la bacalaureatul din 2007, prima sesiune de examen, au obținut medii mai mari de 8.
În prima sesiune de examen din 2008 procentul de promovabilitate a crescut față de cel din anul anterior, și 98,39% dintre absolvenții de liceu au luat examenul maturității, iar 40% dintre candidați au promovat cu medii de la 9 la 10.
Un an mai târziu, în 2009, la prima sesiune a bacalaureatului, procentul celor cu medii de trecere a scăzut față de cel din promoția anterioară, însă era tot mare, de 93,64%. În 2009 au fost și patru candidați de nota 10 pe linie, iar alți 2.000 de absolvenți au luat bacalaureatul cu medii între 9 și 10.
La prima sesiune de bacalaureat din anul 2010 nu a fost nici o medie de 10, iar rata promovabilității a scăzut la 87,37%. 6.659 de absolvenți de liceu au fost înscriși la bacalaureat, iar 1.818 dintre aceștia nu au reușit să obțină minim media 6 și să promoveze examenul, în timp ce 178 de candidați nu s-au prezentat la examen.
Transformarea școlilor profesionale în licee a scăzut rezultatele la bacalaureat
La prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2011 mediile absolvenților au fost cu adevărat în cădere liberă, iar de la procentul de promovabilitate de 87,37% de anul trecut s-a ajuns la 65,03% în acest an. Este o diferență de peste 22 de procente, însă chiar și așa, județul Suceava a obținut rata cea mai mare de promovabilitate din țară.
Colegiile cu reputație din județ sunt și în acest an în frunte, cu o promovabilitate mare a absolvenților, în timp ce în coada clasamentului se află liceele tehnice și industriale și fostele școli de arte și meserii (SAM), transformate recent în licee. Așa își explică și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean de ce numărul celor respinși este atât de mare și pun asta pe seama desființării școlilor profesionale. Practic, elevii care s-au dus să învețe o meserie la o școală profesională „s-au trezit” la liceu, obligați să învețe teorie.
Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu a declarat că „transformarea școlilor de arte și meserii în licee, slaba pregătire a elevilor și dificultatea subiectelor la matematică au dus la aceste rezultate”, însă a apreciat că procentul de promovabilitate din acest an este unul normal.Monacu a mai spus că „elevii proveniți din școlile de arte și meserii sunt antitalent la matematică, materie de examen unde subiectele au fost mai dificile, s-au luat note mici și au tras în jos media generală”.
Mii de contestații
Directorii unităților de învățământ din județ unde promovabilitatea la bacalaureat a fost scăzută nu au dorit să comenteze rezultatele, așteptând până la terminarea examenului, și anume după rezolvarea contestațiilor.
Peste 3.000 de contestații s-au depus în județul Suceava, iar lucrările vor fi recorectate zilele acestea, urmând ca pe 8 iulie să se afișeze rezultatele finale ale bacalaureatului din acest an, prima sesiune.
Cele mai multe dintre contestații s-au depus la limba și literatura română, disciplină urmată de matematică, biologie și geografie.