Circa 1.000 de doctori și asistenți medicali de la Spitalul Județean de Urgență Suceava vor urma de luni cursuri pe calculator, pentru a învăța cum să utilizeze programul informatic achiziționat de conducerea unității. Un sfert din personalul care va lucra și online nu a manevrat niciodată un computer și, care atare, nu are cunoștințe minime în acest sens.
Ieri, în conferință de presă, managerul interimar, dr. Doina Ganea Motan, a declarat că introducerea noului mod de lucru va fi greu acceptată de o parte din salariați, de la care se așteaptă „la o reacție de respingere”.
Sursa citată a arătat că, din cauza lipsei de spațiu, din cele 127 de computere care există la spital, doar aproximativ 75 vor fi legate în rețea, motiv pentru care acestea „vor trebui așezate în așa fel încât toată lumea să aibă acces”.
Cursul de instruire este obligatoriu pentru medicii șefi de secție, asistentele șefe și asistente, durează o lună de zile, iar la final trainnerii vor face o evaluare a cunoștințelor dobândite de fiecare în parte. Cei care n-au trecut testul vor repeta cursul.
Dr. Doina Motan a precizat că sistemul informatic al spitalului Suceava trebuie să devină operațional în februarie, iar odată cu implementarea lui se va ușura munca angajaților, în special prin reducerea birocrației. În același timp, se va realiza o evidență mai bună a pacienților.
Printre avantajele informatizării se numără rapiditatea transmiterii datelor, dar și realizarea unei evidențe stricte a stocurilor de medicamente și materiale sanitare din farmacii, precum și a personalului angajat, aflat de serviciu.
Tratamentul pacienților internați va putea fi comandat online, iar tot așa vor parveni și rezultatele analizelor de laborator.
Online vor fi primite și imaginile radiologice comandate de medici, care pot fi transmise pe secții sau direct în sălile de operații.
Informatizarea spitalului Suceava a costat aproximativ 2 miliarde de lei vechi.
Spitalul Județean
Medicii și asistentele, învățați să utilizeze calculatorul






