La circa două săptămâni de la intrarea în vigoare a cardului de sănătate, medicii de familie din Suceava se confruntă cu o serie de probleme legate de implementarea lui. Doctorii se plâng că nu pot activa documentele electronice ale pacienților înscriși pe liste din cauză că aplicația dă erori sau se blochează. Medicii de familie speră ca neajunsurile să fie înlăturate până la 1 mai, când noul sistem, bazat pe cardul de sănătate, nu va mai funcționa în paralel cu cel clasic, pe hârtii, așa cum se întâmplă în momentul de față.
„De la 1 mai, cardul de sănătate devine obligatoriu și nimeni nu mai poate beneficia de servicii medicale decontate de stat în afara lui. Pacienții trebuie să și-l activeze până atunci și este de preferat să facă acest lucru cât mai repede, deoarece sistemul este supraîncărcat și dă erori sau se blochează”, spune dr. Irina Badrajan, medic de familie.
Cardul de sănătate are rolul de a valida consultațiile, internările, eliberarea de medicamente compensate și gratuite și toate serviciile medicale și farmaceutice oferite în sistemul de sănătate de furnizorii aflați în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), respectiv cabinete de medicină de familie, ambulatorii de specialitate, laboratoare de analize medicale și explorări imagistice, spitale sau farmacii. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când vor solicita servicii medicale decontate de stat, pacienții le vor primi doar în baza acestui document electronic, atât la medicul de familie, cât și la cel specialist, la laborator, spital sau farmacie. Chiar dacă a intrat în vigoare de la 1 februarie, cardul de sănătate va deveni obligatoriu de la 1 mai, când se speră că bolnavii vor înțelege importanța acestui document electronic și se vor obișnui să-l poarte la ei.
Pacienții au uitat PIN-ul pe care ar trebui să-l știe doar ei sau au pierdut deja cardul
Toți sucevenii care au intrat în posesia cardului de sănătate trebuie să-l activeze la medicul de familie, spune dr. Irina Badrajan. Pentru inițializare, pacientul trebuie să aleagă un PIN format din patru cifre, pe care să nu-l divulge nimănui și care să înlocuiască PIN-ul de transport al cardului (000). Problema este că, din cauza nefuncționalităților din sistem, operațiunea de activare durează până la șase minute și nu doar 30 de secunde, așa cum declarau că ar dura reprezentanții CNAS, ceea ce înseamnă timp pierdut în detrimentul consultației. De aceea, pentru a nu scurta prea mult din timpul alocat pacientului, doctorii îi sfătuiesc pe bolnavi să vină la cabinet special pentru inițializarea cardului, și nu în momentul în care au nevoie de un serviciu medical. Fără personalizarea PIN-ului, cardul de sănătate rămâne în stare inactivă și nu poate confirma servicii medicale în sistem. Odată activat, cardul de sănătate va fi prezentat ori de câte ori pacientul apelează la furnizorii aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru servicii medicale sau farmaceutice.
„Noi introducem cardul în cititor, iar pacientul tastează PIN-ul. Important este să nu-l uite, fiindcă altfel noi nu mai avem acces la datele lui și nu-i mai putem elibera rețete sau trimiteri. Din păcate, avem deja cazuri în care bolnavii nu au mai reușit să și-l amintească, ceea ce este o problemă serioasă. Unii chiar au pierdut cardul”, a subliniat dr. Irina Badrajan.
Declarații la notar și teste de sânge pentru determinarea grupei și a RH-ului, plătite de bolnavi
Odată cu activarea cardului de sănătate la medicul de familie, pacienții ar trebui să precizeze dacă sunt de acord să le fie donate organele după moarte, alegerea lor urmând să fie stocată pe cipul acestui document. Pentru a deveni donatori de organe, bolnavii au însă nevoie de un act notarial, semnat în timpul vieții, prin care menționează că doresc să devină donatori de organe în cazul în care ar intra în moarte cerebrală.
Pacienții ar trebui să meargă cu hârtia notarială la medicul de familie, care va încărca pe card, la o rubrică specială, acordul lor cu privire la prelevarea de organe după moarte. Tot pe card ar trebui încărcate și alte date ale bolnavului, cum ar fi grupa de sânge și RH-ul. Însă, toate aceste informații nu pot fi inscripționate, așa cum cer responsabilii CNAS, deoarece este nevoie de un dispozitiv special, care deocamdată le lipsește medicilor de familie. Un alt neajuns îl reprezintă și costurile pe care le presupun pentru pacient procura și testele de sânge pentru determinarea grupei și a RH-ului. „Oamenii trebuie să-și facă o serie de analize din care să reiasă grupa de sânge și RH-ul și să plătească pentru ele. De asemenea, ei trebuie să achite la notar taxa pentru declarația prin care-și exprimă acordul cu privire la donarea de organe. Sunt niște costuri pe care pacienții trebuie să le suporte și pe care mulți nu și le permit. Problema este că aceste date nu au nici o relevanță, pentru că este posibil ca asiguratul să nu aibă cardul la el atunci când ajunge la spital. Aceste teste se pot face acolo, pe loc, mai ales că nimeni nu riscă să se încreadă în datele de pe card, care pot fi inscripționate greșit”, a arătat Irina Badrajan.