În așteptare

Medicii de familie au renunțat la mișcările de protest

Medicii de familie suceveni au abandonat ideea unor acțiuni de protest, întrucât au fost găsite soluții pentru acordarea unui buget rezonabil pentru asistența medicală primară, a anunțat ieri purtătorul de cuvânt al Asociației Medicilor de Medicină Generală, dr. Irina Badrajan.
Badrajan s-a arătat mulțumită de rezultatul negocierilor de ieri dintre Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Societatea Națională de Medicină de Familie, arătând că formula de compromis la care s-a ajuns va permite cabinetelor să-și continue activitatea în condiții cât de cât satisfăcătoare.
Astfel, în urma discuțiilor s-a stabilit că pentru trimestrul întâi al lui 2009 valorile vor rămâne neschimbate, la nivelul anului trecut, în timp ce pentru celelalte trei valoarea minim garantată a punctului per capita a scăzut în limita unui buget de austeritate, de la 4,61 la 4,1, iar valoarea minim garantată pe serviciu s-a modificat de la 1,9 la 1,5.
Două programe naționale de sănătate noi, în 2009 Pe de altă parte, în 2009, veniturile lunare de aproximativ 10% ale cabinetelor medicilor de familie, aduse de programul național de evaluare a stării de sănătate, vor dispărea odată cu încheierea acestei acțiuni la finele lui ianuarie. În schimb, vor fi derulate alte două, respectiv cel de screening pentru cancerul de col uterin și cel de prevenție a bolilor cardiovasculare, care chiar dacă se vor desfășura pe o perioadă limitată de timp și vor presupune diverse activități și dotări vor mai aduce doctorilor un ban în plus.
Luni, medicii de familie amenințaseră cu nu vor ezita să-și închidă cabinetele și să plece în concedii de odihnă, în semn de protest față de alocația bugetară pe 2009, diminuată cu peste 40%. Ei au explicat că doctorii cu mai puțin de 1.500 de pacienți pe liste nu ar avea nici o șansă să împiedice falimentul, în condițiile în care la nivelul sumelor alocate în 2008 cabinetele lor aveau un venit net de numai 1.200 lei.

Recomandări

Nici 7% dintre elevii din mediul rural nu au fost examinați medical de la începutul cursurilor, din cauza lipsei cabinetelor școlare

Echipamente medicale de ultimă generație pentru recuperarea pacienților, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Personalul medical de la Creșa Nr. 1 din Suceava, preluat în aparatul de specialitate al primarului Vasile Rîmbu