Solidaritate

Medicii basarabeni din Suceava, alături de frații lor din Chișinău



Intelectuali basarabeni care s-au stabilit la Suceava urmăresc cu sufletul la gură știrile care au ca subiect protestele de la Chișinău. Ei au părinți, frați și surori rămași în Republica Moldova și sunt îngrijorați de turnura pe care au luat-o evenimentele. Chirurgul plastician Anatol Burlacioc este în România din 1992. Spune că din cauza comuniștilor a plecat din țară și așteaptă cu încredere ziua când aceștia vor pleca de la putere, chiar și în urma unor violențe de stradă, dacă altfel nu se poate.
„Ce vine la putere prin violență tot prin violență trebuie dat jos. Este regretabil că au murit oameni acolo, dar ce se întâmplă acum la Chișinău era previzibil. Dacă aș putea, m-aș duce și eu acolo, ca să-i arunc o cărămidă în cap lui Voronin. Tovarășul Voronin este milițian și știe să măsluiască orice fel de alegeri; arderea Parlamentului și Președinției reprezintă un simbol, pentru că acestea sunt simboluri comuniste”, a spus furios doctorul Burlacioc.
În opinia lui, revoluția de la Chișinău este „binevenită”, pentru că „dictatorii nu pleacă niciodată de bunăvoie”. „În Republica Moldova a ajuns cuțitul la os, tinerii de acolo vor un viitor mai bun”, a declarat medicul.
Colegul său de la spitalul din Suceava neurochirurgul Anatol Buzdugan este mai ponderat în declarații și militează pentru rezolvarea conflictului pe cale pașnică, dar crede și el că viitorul Republicii Moldova trebuie să fie cel al democrației.
„Cu sufletul sunt alături de ei, însă în secolul XXI acest gen de lucruri trebuie să le rezolvăm pe căi democratice, deoarece violența duce la altă violență. Suntem pentru democratizare, dar nu prin violență. Sper din tot sufletul să se demonstreze că alegerile au fost fraudate și să rezolvăm pașnic situația și sper că Uniunea Europeană și SUA se vor implica pentru rezolvarea pașnică a situației. Fără ajutor extern nu se poate rezolva”, ne-a declarat dr. Buzdugan.
În România este „o deschidere mai mare pentru democrație”
Doctorul Buzdugan este în România din 1995, a venit pentru a-și continua studiile și a rămas pentru că i s-a oferit aici un loc de muncă și pentru că este „o deschidere mai mare pentru democrație”.
Ambii medici au afirmat că sunt alături de tinerii basarabeni care studiază în Suceava, le susțin protestul și regretă că din cauza obligațiilor profesionale nu pot fi și fizic împreună cu ei la mitingul pe care aceștia l-au organizat în fața Casei Culturii Suceava.
Conform corespondenților de presă de la Chișinău, protestele manifestanților au continuat și în cursul zilei de ieri. Mulți studenți din România ar fi dorit să treacă granița pentru a se alătura protestelor, însă autoritățile moldovene au blocat accesul prin vămile dinspre România.



Recomandări

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, prezent la Chișinău, alături de președinta Maia Sandu, la Forumul internațional pentru cooperare transfrontalieră și europeană

Scriitorul Vasile Ernu, la Suceava: Eroinele „Generației canibale” au fost femeile, cu copiii de mână, o sacoșă mare de rafie cu mâncare și cărând un bărbat beat în spate