Rezultate

Media 10 la admiterea la liceu



Iustina Crăciun are media 10 la admiterea la liceu
Iustina Crăciun are media 10 la admiterea la liceu

Două eleve din județul Suceava au terminat școala gimnazială numai cu medii de 10 și, mai mult decât atât, au media de admitere la liceu tot 10. Cu aceste rezultate, elevele au devenit „șefele de promoție” ale acestei generații de absolvenți.
Este vorba despre elevele Iustina Crăciun, de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, și despre Petronela Nicoleta Ungurean, de la Grupul Școlar din Dumbrăveni, ambele fiind elevele de nota 10 ale județului. Din clasa a cincea și până în clasa a opta cele două eleve nu încheiat niciodată semestrul sau anul școlar cu medii mai mici de 10, aceleași rezultat obținându-l și la evaluările naționale din ultimele două clase de gimnaziu, la română și matematică.
Selecționată în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internațională de Astrofizică
Iustina Crăciun și Petronela Nicoleta Ungurean sunt și absolventele cu cele mai mari medii de intrare la liceu din Suceava.
Iustina Crăciun a terminat anul acesta clasa a opta la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni. Performanța sa de a finaliza gimnaziul cu media 10 pare puțin în comparație cu rezultatele obținute de Iustina de-a lungul anilor la diversele concursuri și olimpiade școlare. Eleva a obținut locul III la Concursul național de astronomie și astrofizică, a fost selecționată în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internațională de Astrofizică și în curând va susține o testare de baraj în vederea calificării în lotul restrâns al României. Totodată, Iustina Crăciun a fost premiată și la Concursul Național „Inventica” derulat în urmă cu câteva zile la Suceava.
Cât despre planurile sale de viitor, Iustina intenționează să urmeze studiile liceale la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, unitate la care a absolvit și gimnaziul.
„Este un copil deosebit, cu o inteligență deosebită”, a declarat mama Iustinei, Geta Crăciun. Deși are numai medii de zece la toate materiile, mama Iustinei a spus că fata are înclinații spre disciplinele reale.
„La matematică nu a avut niciodată nici măcar o notă de 9. În opt ani de zile a luat doar nota 10 și întotdeauna termina lucrările în maxim 20 de minute”, a mai spus mama Iustinei.
Pentru Petronela Nicoleta Ungurean, nota 10 nu e un rezultat ieșit din comun, întrucât a fost întotdeauna elevă de 10 pe linie. În toți anii de gimnaziu, Petronela a participat la nenumărate competiții, concursuri și olimpiade școlare și a terminat întotdeauna pe podiumul premianților. Printre ultimele premii din palmaresul Petronelei amintim obținerea locului II la Olimpiada de Educație Tehnologică, faza națională, premiul II la concursul interjudețean de matematică al revistei „Sinus”, premiul I la concursul interjudețean de matematică „In Memoriam” și premiul II la concursul interjudețean de matematică „Acolada”.
Patru absolvenți cu media de admitere 9,99
La o diferență de doar o sutime față de media Iustinei Crăciun și a Petronelei Ungurean sunt patru elevi suceveni care au terminat gimnaziul cu media generală 9,99. Este vorba despre Dragoș Popescu, de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, Maria Ioana Calancea, de la Școala „Regina Elisabeta” din Rădăuți, Anamaria Gavrilovici, de la Școala Nr. 1 din Bosanci, și Ioana Irina Trufin, de la Școala „Bogdan Vodă” din Rădăuți.
La nivelul județului Suceava, peste 70 de elevi au terminat gimnaziul cu media 10, însă media de admitere este mai mică din cauza rezultatelor obținute la evaluările naționale.
La polul opus al ierarhiei mediilor de admitere se situează zeci de absolvenți de școală generală care au medii generale sub nota 5. „Performanța” de a obține cea mai mică medie aparține unei eleve de la Școala Călinești Enache, eleva dorind să intre la liceu cu media 3,99.


Petronela Nicoleta Ungurean, absolventă a Grupului Școlar Dumbrăveni
Petronela Nicoleta Ungurean, absolventă a Grupului Școlar Dumbrăveni
Iustina Crăciun are media 10 la admiterea la liceu
Iustina Crăciun are media 10 la admiterea la liceu


Recomandări

45 de adolescenți și tineri din sistemul de protecție, premiați pentru rezultate deosebite la învățătură ori la competiții sportive și artistice

45 de adolescenți și tineri din sistemul de protecție, premiați pentru rezultate deosebite la învățătură ori la competiții sportive și artistice
45 de adolescenți și tineri din sistemul de protecție, premiați pentru rezultate deosebite la învățătură ori la competiții sportive și artistice

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României