Corul de fete „Ciprian Porumbescu” al Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, coordonat de preotul prof. Lucian Tablan Popescu, s-a întors recent de la European Choir Games & Grand Prix of Nations, competiții desfășurate în perioada 5-12 iulie, în orașul german Magdeburg, cu două medalii, una de aur la secțiunea „Champions Competition” și una de argint la secțiunea „Folklore”. Aceste performanțe deosebite vin la un an după ce Corul de fete „Ciprian Porumbescu” al Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, coordonat de preotul prof. Lucian Tablan Popescu, a obținut medalia de aur – Premiul I la cel mai important concurs coral internațional, Concursul Coral Internațional „Franz Schubert”, desfășurat în perioada 4-9 iunie 2014, la Viena. În Germania, în cadrul aceleiași competiții, Corul „Mitropolit Dosoftei” al Seminarului Teologic Liceal Suceava, coordonat tot de preotul prof. Lucian Tablan Popescu, a obținut medalia de aur la categoria „Open Competition”. În corul seminarului au evoluat și pr. Răzvan Cîmpulungean, pr. arhidiacon Vasile Plămadă, prof. Ionuț-Vichentie Ilisoi, prof. Dănuț Ungureanu, Paul Pavel, care au adus un plus de valoare coriștilor seminariști, dar s-au ocupat și de organizarea deplasării, după ce au primit binecuvântare de la ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Corul „Mitropolit Dosoftei” al Seminarului Teologic Liceal Suceava este primul cor al unui liceu teologic românesc care obține o medalie de aur la o competiție de anvergura celei desfășurate în Germania.
Confirmare
Corul de fete „Ciprian Porumbescu”, format din 39 de eleve ale Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, din clasele VII-XII, a făcut o figură foarte frumoasă și în acest an în Germania, unde a impresionat juriul și publicul cu repertoriul și cu ținutele alese. Corul „Ciprian Porumbescu” al Colegiului „Ștefan cel Mare” a luat ființă în urmă cu cinci ani, la inițiativa preotului Tablan și a profesorului Dan Popescu, directorul colegiului. Juriul și publicul au apreciat talentul, repertoriul, ținuta coriștilor suceveni, care au primit diplome, medalii, dar și aplauze îndelungi drept mulțumire pentru reprezentațiile pe care le-au avut în Magdeburg. Prof. Valentina Tablan Popescu s-a alăturat grupului de liceence talentate de la „Ștefan”, interpretând alături de ele, în concursul din Germania, câteva piese care au impresionat publicul și juriul, mai ales la secțiunea „Folklore”.
Pe lângă diplome și medalii, coriștii suceveni, atât cei din Corul de fete „Ciprian Porumbescu” al Colegiului Național „Ștefan cel Mare, cât și cei din Corul „Mitropolit Dosoftei” al Seminarului Teologic Liceal Suceava, au primit invitația de a participa anul viitor la Soci – Rusia, la o competiție similară, dar cu o participare mai numeroasă decât cea din Germania.
36 de țări participante
Anul acesta, la European Choir Games & Grand Prix of Nations au evoluat peste o sută de coruri din 36 de țări, concertele având loc în mai multe locații din oraș, în săli de spectacole, catedrale sau în aer liber, la fiecare spectacol publicul fiind numeros. Sâmbătă, 11 iulie, a avut loc și o paradă a delegațiilor din fiecare țară care a participat la concursul de coruri din Germania, prilej cu care delegația din Suceava a purtat cu mândrie steagul României. Fetele „de aur” de la Colegiul „Ștefan cel Mare” mulțumesc tuturor factorilor de decizie care au contribuit la acest demers cultural, profesorilor de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, directorului colegiului, profesorul Dan Popescu, pr. prof. Gheorghe Brădățanu, prof. Sofia Grigoreanu, prof. Vasile Mocanu, prof. Costică Costan, Primăriei și Consiliului Local Suceava, dar și părinților.
„Quod erat demonstrandum!”
Profesorul Dan Popescu, directorul Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, le-a felicitat pe elevele premiate, pentru „excelența reprezentării țării la excepționalele competiți corale de la Viena și Magdeburg”, completând că „așa cum matematica este muzica rațiunii, se poate demonstra științific rolul muzicii în dezvoltarea spirituală a umanității. Evocând celebrul compozitor român, dar și elev al colegiului nostru, minunate fete ștefaniste, coordonate de un pasionat al sunetului divin, preot profesor Lucian Tablan Popescu, au întemeiat Corala «Ciprian Porumbescu», o altă echipă de aur a Colegiului Național Ștefan cel Mare Suceava. Mulțumim tuturor celor care au încurajat și sprijinit participarea, începând cu primarul și consilierii municipali și continuând cu profesorii și elevii colegiului. Quod erat demonstrandum!”