Medalie de bronz pentru Cătălina Ponor la CM



Sportiva Cătălina Ponor a câștigat, duminică, medalia de bronz în proba de bârnă din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică de la Melbourne, informează AFP.
Ponor, campioană olimpică și europeană în această probă, a obținut în finală nota 9,500.
Medalia de aur a fost câștigată de vicecampioana mondială la individual compus, Anastasia Liukin (SUA), care a obținut nota 9,612.
O altă sportivă din SUA, Chellsie Memmel, s-a clasat pe locul doi, cu nota 9,512.
Deținătoarea titlului mondial, chinezoaica Fan Ye, a căzut și a terminat pe locul opt, cu nota 8,025.