MECTS: Bursele pentru preuniversitar, din bugete locale, am cerut consiliilor locale să aplice legea



Ministerul Educației precizează că bursele acordate elevilor din învățământul preuniversitar (merit, studiu și ajutor social) provin din bugetele locale și că a cerut consiliilor locale să identifice căile prin care să aplice dispozițiile legale în acest sens.
„Conform Legii Învățământului nr. 84/1995, «elevii și studenții de la cursurile de zi din învățământul de stat pot beneficia de burse de performanță, de merit, burse de studiu și burse de ajutor social». Spre deosebire de bursele alocate studenților, pentru care bugetul este asigurat de Ministerul Educației, bursele acordate elevilor din învățământul preuniversitar (merit, studiu și ajutor social) provin din bugetele locale, având ca sursele de finanțare cotele defalcate din impozitul pe venit, sume de echilibrare primite de la bugetul de stat și veniturile proprii ale Consiliilor locale”, precizează purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Melania Vergu, într-un comunicat remis joi.
În privința acestor burse, MECTS are ca sarcină legală instituirea criteriilor de acordare.
Pentru a intra în posesia burselor, elevii depun dosarele la școlile în care studiază, urmând ca după centralizarea și verificarea legalității documentelor și a solicitărilor, școlile să trimită datele finale inspectoratelor școlare județene, iar acestea la rândul său, consiliilor locale. Acestea din urmă decid cuantumul burselor în funcție de bugetul disponibil, potrivit surselor citate.
Prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului se asigură fondurile pentru bursele elevilor din Republica Moldova și pentru bursa specială „Meritul olimpic”.
Fondurile alocate în bugetul aferent anului 2010 pentru acoperirea cheltuielilor cu aceste tipuri de burse sunt de 7.014.000 lei (2.170 beneficiari). De asemenea, tot prin bugetul MECTS se derulează programele naționale Bani de liceu (124.935 beneficiari – 179.906.000 lei), Euro 200 (22.500 beneficiari – 21.000.000 lei), asigurarea rechizitelor școlare pentru elevii din medii și familii defavorizate (767.894 beneficiari – 18.182.000 lei), transportul elevilor care fac naveta pe distanțe de până la 50 kilometri (194.000 beneficiari – 80.000.000 lei) și bursele studenților (297.968 beneficiari – 198.196.000 lei), mai arată ministerul.
Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a afirmat, miercuri, că peste 25.000 de elevi din județ nu vor mai beneficia în acest an de burse sociale, de studiu și de merit, după ce Guvernul a modificat articolul din legea bugetului de stat privind acordarea acestor burse.
„Vreau să anunț copiii și părinții acestora din orașul Constanța și din județul Constanța că iubitul nostru prim-ministru Boc a tăiat pe blat bursele sociale, de studiu și de merit acordate copiilor din învățământul preuniversitar. Legea bugetului de stat pe 2009 spune, la articolul 3, că sumele defalcate din TVA prevăzute la articolul 4 sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau unităților de învățământ preuniversitar de stat. Legea bugetului de stat pe 2010 spune că sumele defalcate din TVA prevăzute la articolul 4 sunt destinate finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile, drepturile salariale în bani stabilite prin lege precum și contribuțiile aferente acestora ale instituțiilor sau ale unităților preuniversitar de stat. Au dispărut bursele pe blat. Mulțumiți-i mult iubitului conducător Băsescu și marionetei sale, Boc”, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, Radu Mazăre.