Toate cele trei meciuri aflate în programul de ieri al Cupei Monitorul la tenis au fost deosebit de echilibrate. În primul joc, Mihai Schull a reușit o mică surpriză învingându-l pe Tibi Serdenciuc, care pornea teoretic cu prima șansă. O victorie muncită a izbutit și Cristian Petraru în fața lui Valentin Baciuc, în vreme ce Alexandru Policiuc a avut nevoie de trei seturi pentru a-l răpune pe Ovidiu Donțu, în cel mai disputat meci al zilei.
Ediția a VII-a a Cupei Monitorul va lua o pauză până luni, pentru a face loc partidelor din cadrul Trofeului „Cetatea de Scaun”, o competiție pentru veterani care va avea loc în acest weekend la Suceava.
La Cupa Monitorul 2016 și-au anunțat participarea nu mai puțin de 182 de jucători din județul Suceava, care se vor întrece la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită și Veterani. Turneul va dura până la sfârșitul lunii septembrie, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediția din acest an va cuprinde, în premieră, și două secțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor, unde înscrierile vor continua până la începutul lunii iunie.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției urmând să-și mai aducă aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:
Tibi SERDENCIUC – Mihai SCHULL | Principală, Grupa D | Baza UNIREA | 5-7, 3-6 |
Ovidiu DONȚU – Alexandru POLICIUC | Principală, Grupa A | Baza UNIREA | 2-6, 6-4, 1-6 |
Cristian PETRARU – Valentin BACIUC | Principală, Grupa H | Baza UNIREA | 6-4, 6-3 |