Fotbal Club Cetatea

Meciul de la Botoșani, ultimul cartuș

Guriță a revenit la antrenamente
Guriță a revenit la antrenamente

Fotbaliștii Cetății au efectuat ieri primul antrenament după înfrângerea categorică suferită sâmbătă la Ploiești. După rezultatele catastrofale din prima parte a sezonului, care au compromis în bună măsură șansele de menținere în eșalonul secund, atmosfera din sânul lotului sucevean nu are cum să fie una extraordinară.
Jucătorii lui Pană par să înțeleagă faptul că singurul mod de a-și spăla cât de cât păcatele în fața iubitorilor de fotbal din Suceava este o victorie în partida cu FC Botoșani din 29 noiembrie, contând pentru ultima etapă a turului. Deoarece, ca urmare a retragerii din campionat a formației Forex Brașov, sucevenii nu vor evolua în runda următoare, pentru a pregăti cât mai bine confruntarea cu Botoșaniul, tehnicienii Cetății au programat pentru sâmbătă 22 noiembrie un meci școală pe Areni, în compania echipei de juniori a clubului.
La antrenamentul de ieri al Cetății au participat și mai vechii accidentați Ungureanu, Rohețki și Guriță, care în prezent sunt restabiliți complet din punct de vedere medical. Astăzi este așteptat să se alăture lotului și Cotolan, care pare să-și fi revenit după depresia pe care a traversat-o în ultima perioadă.
Toți acești fotbaliști de bază vor fi în proporție de sută la sută pe teren în confruntarea cu FC Botoșani, nu însă și liderul Cetății, Celpan, care a încasat al patrulea cartonaș galben în disputa cu Petrolul și este automat suspendat pentru meciul din 29 noiembrie.

Recomandări

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.