Duminică, echipa locală de handbal CS Universitatea Suceava va disputa pe teren propriu, unul dintre cele mai importante meciuri din acest tur de campionat. Pe terenul de la Liceul cu Program Sportiv se va afla revelația acestui început de campionat, liderul la zi al Ligii Naționale de Handbal, HC Odorhei. Partida se anunță una de maximă importanță pentru ambele echipe, în primul rând datorită situației din clasament, dar și a obiectivelor stabilite înaintea startului de sezon sau a investițiilor făcute în acest an. Această întâlnire va fi condusă de doi arbitri din Republica Moldova, Sîrbu și Suponicov, care i-au mai arbitrat pe suceveni în sezonul trecut în partidele cu Uztel Ploiești și Politehnica Iași. De asemenea, meciul de duminică va fi înregistrat de două televiziuni, TVR Iași și sport.ro, urmând a fi transmis duminică după masă pe TVR Iași și seara pe Sport.ro. „Așteptăm câți mai mulți suporteri pentru a încuraja echipa și pentru a crea o atmosferă incendiară, cu ajutorul căreia să le tăiem elanul oaspeților noștri, dar în același timp să-i împingem pe sportivii noștri spre victorie. Sperăm ca la acest meci, la fel ca și la celelalte, jucătorii să aibă parte de susținere morală și din partea finanțatorilor și a sponsorilor, cei fără de care nu puteam ajunge până aici”, a declarat purtătorul de cuvânt al CS Universitatea Suceava, Mihai Chira. Ca și la celelalte partide din acest campionat, intrarea va fi liberă, dar în limita locurilor disponibile.





