Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1), meciul susținut, duminică, pe teren propriu, împotriva formației Poli Timișoara, în etapa a II-a a Ligii I. CFR Cluj a deschis scorul rapid, în minutul 3, prin Antonio Semedo. Jucătorul portughez, plecat de la limita ofsaidului, a primit o pasă în adâncime de la Dani, din propria jumătate de teren, a rămas singur cu Marius Popa, a pătruns în careu și a marcat cu un lob peste portarul timișorenilor. Poli Timișoara a restabilit egalitatea în minutul 13, când Mihăiță Pleșan a înscris cu capul, de la șase metri, după o lovitură liberă de pe dreapta executată de Artavazd Karamyan. Eugen Trică a readus pe CFR în avantaj, în minutul 30, când a marcat pentru 2-1 cu un șut pe jos, de la 17 metri, în stânga lui Popa. În minutul 64 fundașul echipei Poli Timișoara, Jonathan McKain, a fost eliminat de pe teren pentru cumul de cartonașe galbene. Chiar cu un om în minus, Poli a egalat în minutul 66, tot prin Pleșan, care a marcat din nou cu capul și tot în urma unei lovituri libere de pe dreapta, executată, de această dată, de Dare Vrsici. Clujenii au reluat rapid jocul, iar Fabbiani a înscris, profitând de faptul că timișorenii încă sărbătoreau golul. Reușita sa nu a fost, însă, validată, deoarece arbitrul Cristian Balaj nu fluierase repunerea balonului în joc, iar argentinianul a primit un cartonaș galben. În minutul 75, CFR Cluj a beneficiat de un penalti acordat după ce Didi a fost tras de tricou în careu de Stelian Stancu. Lovitura de la 11 metri, executată de același Didi, a fost, însă, apărată de portarul Marius Popa. Eugen Trică a marcat al doilea gol al său pentru CFR Cluj, după cel din runda inaugurală, cu Oțelul, chiar în ziua în care a împlinit 31 de ani. După ce a fluierat finalul meciului, arbitrul Cristian Balaj i-a arătat al doilea cartonaș galben și, implicit, pe cel roșu, lui Dani, de la CFR Cluj, pentru proteste. La partida disputată pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.
– Timișorenii exultă, clujenii digeră semieșecul cu greu
Antrenorul formației CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat că o echipă mare nu ar trebui să primească gol atunci când are avantaj pe tabelă și un om în plus pe teren, așa cum s-a întâmplat în meciul cu Poli Știința Timișoara. „A fost o partidă bună, cu un ritm excelent. Timișoara are o echipă foarte ofensivă, care a jucat cu patru atacanți. Lupta pentru campionat este dură și trebuie să analizăm cu grijă acest semieșec. O echipă mare n-ar trebui să primească al doilea gol când are 2-1 și un jucător în plus”, a spus Andone. Tehnicianul formației clujene a menționat că nu îi poate reproșa lui Didi faptul că a dorit să execute el penaltiul din minutul 75, apărat de portarul Marius Popa. „Didi și Trică erau amândoi desemnați să bată penaltiuri pentru că bat amândoi foarte bine. Didi a luat mingea pentru că el fusese faultat, n-aveai ce să-i zici. E un jucător bun care o să demonstreze în curând acest lucru”, a punctat Andone. Acesta a precizat că maniera de arbitraj nu a fost una rea la meciul de duminică. „Balaj n-a arbitrat rău. Am protestat însă pentru că, sub ochii tușierului, Timișoara a bătut o lovitură liberă la 15 metri de locul unde ar fi trebuit și așa s-a marcat al doilea gol. I-am și spus lui Szekely: «Ce mă ești paznic?»”, a comentat tehnicianul ardelean. Andone a făcut referire și la cartonașul roșu primit de Dani după fluierul final al întâlnirii. „Lui Dani nu știu ce i-a trebuit să protesteze. Cred că uitase că mai are un cartonaș galben. O să stea o etapă. Nervii sunt foarte întinși, eu le-am spus jucătorilor: agresivitatea este bună, dar nervozitatea nu. O echipă mare nu-și poate permite să-și piardă capul în teren”, a subliniat Ioan Andone. La meci a asistat și atacantul chilian Nicolas Canales, jucător despre care presa portugheză a scris că ar putea fi împrumutat de Benfica Lisabona la CFR. Întrebat dacă venirea internaționalului chilian în vârstă de 22 de ani se datorează nemulțumirilor legate de vreunul dintre jucătorii din lotul actual, Andone a răspuns: „Este un atacant de picior stâng și avem nevoie de așa ceva”. Antrenorul echipei Poli Știința Timișoara, Dușan Uhrin jr., s-a declarat extrem de mulțumit de rezultatul de egalitate obținut în partida cu CFR Cluj. „Sunt foarte mulțumit de rezultat. A stricat meciul eliminarea lui McKain și poate obțineam un rezultat mai bun dacă nu primeam gol atât de repede. Vreau să-i laud pe jucătorii mei. Au crezut până la sfârșit că putem să mai dăm un gol chiar și în inferioritate numerică. Sunt numai primele două etape și nu pot spune încă dacă noi și CFR ne vom bate la titlu”, a afirmat Uhrin jr. Președintele clubului timișorean, Marian Iancu, nu a fost la meci, iar directorul general Gheorghe Chivorchian nu a dorit să dea declarații și a plecat cu mașina alături de vicepreședintele Emil Roșianu și fundașul Jon McKain.
– Rapid, doar egală cu Gloria Bistrița
Echipa Rapid București a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-0), meciul susținut, duminică, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu, în compania formației Gloria Bistrița. În minutul 27, Cristian Săpunaru a scăpat singur pe partea dreaptă, a centrat, iar Mugurel Buga a înscris cu un șut la firul ierbii, plasat, de la circa 10 metri. Cosmin Tilincă a egalat în minutul 54, când a marcat de la aproximativ doi metri lateral stânga, după ce portarul Dănuț Coman reușise să respingă în lateral șutul lui Toma de la aproximativ 16 metri. Ionuț Mazilu a readus Rapidul în avantaj în minutul 75, când a marcat de la aproximativ 10 metri lateral dreapta, în urma unei pase de la Mugurel Buga. Gloria Bistrița a egalat din nou prin Cristi Coroian, care a marcat în minutul 90, din voleu, de la 16 metri.La începutul partidei s-a ținut un moment de reculegere în memoria artistului Florian Pittiș, decedat, duminică, la vârsta de 63 de ani. De asemenea, jucătorii Rapidului au purtat banderole negre în memoria lui Pittiș. Galeria au afișat bannere pentru Florian Pittiș: „Un simbol al Rapidului ce niciodată nu va muri. Florian Pittiș, în sufletele noastre mereu vei fi” și „Pittiș oriunde te vei afla/suflarea alb-vișine nu te va uita”. Suporterii i-au scandat numele în mai multe rânduri și au strigat: „Te vom iubi mereu”. La stația de amplificare s-au putut auzi mai multe melodii cântate de Florian Pittiș.
Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a stat la tribuna oficială lângă președintele CA al FC Național, Constantin Iacov. La meci au fost prezenți circa 7.000 de spectatori. Antrenorul Cristiano Bergodi a declarat că regretă faptul că Rapid nu a reușit să obțină decât o remiză în meciul cu Gloria Bistrița, dar susține că nu are nimic să le reproșeze jucătorilor săi. „Trebuie să continuăm să muncim fără să facem o tragedie din această remiză. Au tratat unele faze cu ușurință, dar ăsta nu este un păcat. Echipa mea trebuie să meargă pe acest drum, un drum bun, chiar dacă azi am făcut un egal. Cred că prestația băieților a fost foarte bună. Nu pot să le spun nimic. Apărarea a fost foarte bună iar Coroian a dat un eurogol, dar noi nu am reacționat. Nu cred că Bistrița a avut ocazii, a jucat pe contraatac. Este normal ca atunci când o echipă joacă, să obosească mai repede decât una care se apără și joacă pe contraatac”, a spus Bergodi. Tehnicianul rapidist a afirmat că nu dorește să comenteze arbitrajul și a precizat că acționarul majoritar al Rapidului, George Copos, i-a încurajat. „Am văzut o prestație bună, mai ales în prima repriză, ne-am creat ocazii, am primit goluri puțin stupide. Trebuie să ne îmbunătățim jocul”, a comentat Bergodi. El consideră că începutul de campionat a fost marcat de surprize. „Campionatul este lung și dificil și cred că două puncte sau trei puncte în plus nu schimbă mare lucru acum. Campionatul este frumos. Urziceniul a recuperat cu Cluj, Dinamo a pierdut, este un campionat pozitiv, de nivel bun. Fiecare poate pierde puncte oricând. Nu mă așteptam ca Dinamo să piardă, dar și noi am remizat”, a adăugat tehnicianul rapidist. Ioan Ovidiu Sabău s-a declarat foarte mulțumit de punctul obținut în meciul cu Rapid.
„Este un rezultat foarte bun pentru noi, un punct mare care să ne dea încredere. Că este meritat sau nu contează mai puțin, important este punctul. Chiar dacă am obținut acest punct sunt realist, îmi cunosc problemele, suferim foarte mult la relații de joc, din punct de vedere fizic, părem obosiți, suntem greoi în mișcări. Puteam să și pierdem acest meci, dar puteam și să câștigăm, însă era nemeritat”, a spus Sabău.
– Urziceniul a câștigat incredibil un meci pierdut
Echipa Unirea Urziceni a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, formația Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a doua a Ligii I, în care a reușit să revină după ce la pauză era condusă cu scorul de 2-0 de nou-promovata antrenată de Adrian Falub. „U” Cluj a deschis scorul în minutul 29, prin Adrian Olah, care a marcat cu capul, de la șase metri, după ce o centrare de pe dreapta a lui Nemanja Jovanovici l-a găsit nemarcat în careul gazdelor. Dorin Goga a ridicat scorul la 2-0 în minutul 43, când a înscris cu un șut de la aproximativ 25 de metri, poziție centrală, care l-a surprins prea avansat pe portarul Bogdan Stelea. Unirea Urziceni a redus din diferență în minutul 75, prin Cristian Dănălache. Marius Bilașco a centrat de pe dreapta, Iulian Apostol a recentrat cu capul, din interiorul careului, iar Dănălache a marcat din apropiere. În minutul 78, gazdele au trecut pe lângă egalare, mingea lovind de două ori bara la aceeași fază. În primă fază o „foarfecă” a lui Bogdan Stancu a izbit transversala, mingea a revenit la Dănălache, care a trimis cu capul spre poartă, iar fundașul George Galamaz a trimis din nou în bară, accidentându-l și pe portarul Martin Tudor, care a reluat, însă, jocul, după ce a primit îngrijiri. Unirea Urziceni a restabilit egalitatea în minutul 84, când Bogdan Stancu a transformat un penalti dictat în favoarea gazdelor după o intervenție a fundașului Park asupra lui Dănălache. După numai două minute, Dănălache a marcat golul victoriei Unirii Urziceni. El a primit o pasă în adâncime de la un coechipier și, rămas singur cu Martin Tudor, a intrat în careu și a înscris pe sub portarul clujenilor, de la opt metri lateral dreapta, la colțul lung.
– Oțelul are ritm de Europa dar se împiedică în România
Formația Pandurii Târgu Jiu a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Oțelul Galați, care a înregistrat astfel a doua înfrângere consecutivă în actuala ediție a Ligii I. Alexandru Pițurcă a înscris pentru Pandurii în minutul 9, însă golul a fost anulat de centralul Andrei Ioniță deoarece atacantul a comis fault asupra portarului Gribauskas, la marginea careului de 16 metri. Ioniță a anulat încă un gol al gazdelor, înscris de Liviu Mihai în minutul 33, de această dată pe motiv de ofsaid. În minutul 44, arbitrul a acordat un penalti pentru Pandurii în urma unui fault în careu al lui Nogo asupra lui Liviu Mihai. A executat Iordache, însă portarul Gribauskas a apărat. Două minute mai târziu, de la gălățeni a fost eliminat Ratnikov, după ce a primit al doilea cartonaș galben. Pandurii a stabilit scorul final al partidei în minutul 55, prin Liviu Mihai, care a trimis mingea în poartă cu o lovitură de cap din careul mic.
La partidă au asistat 7.000 de spectatori.
După primele două etape, clasamentul Ligii I arată astfel:
1. Steaua 2 2 0 0 3 – 1 6 (+3)
2. Poli Timișoara 2 1 1 0 5 – 3 4 (+1)
3. FC Vaslui 2 1 1 0 4 – 2 4 (+1)
4. Unirea Urziceni 2 1 1 0 5 – 4 4 (+1)
5. Rapid București 2 1 1 0 4 – 3 4 (+1)
6-7. CFR Cluj 2 1 1 0 3 – 2 4 (+1)
UT Arad 2 1 1 0 3 – 2 4 (+1)
8. Pandurii Târgu Jiu 2 1 1 0 2 – 1 4 (+1)
9-10. Universitatea Craiova 2 1 0 1 5 – 2 3 (0)
Ceahlăul Piatra Neamț 2 1 0 1 5 – 2 3 (0)
11. Poli Iași 2 1 0 1 3 – 4 3 0
12. Dinamo București 2 1 0 1 2 – 3 3 (0)
13. Gloria Bistrița 2 0 2 0 4 – 4 2 (-1)
14. Universitatea Cluj 2 0 1 1 3 – 4 1 (-2)
15. Dacia Mioveni 2 0 0 2 1 – 3 0 (-3)
16. Oțelul Galați 2 0 0 2 0 – 2 0 (-3)
17. Gloria Buzău 2 0 0 2 1-6 0 (-3)
18. Farul Constanța 2 0 0 2 0 – 5 0 (-3).





