„Exposițiunea de antichități din Viena”
„La exposițiunea de antichități din Viena, Mitropolia Bucovinei a expus 41 de obiecte, între cari acelea cari au provocat admirațiunea visitatorilor prin vechimea și măestria lor sunt următoarele: O cădelniță de argint aurită, în greutate de 4 chlg., din mănăstirea Putna, dăruită de Ștefan cel Mare la 1470. Un aer lung de patru metri și lat de doi și jumătate, tot din Putna, cusut cu fir de aur și de argint, dăruit de Bogdan fiiul lui Ștefan cel Mare la 1490. Un acoperemânt de mormânt representând pe Maria, a doua soție a lui Ștefan cel Mare, cu data 1477. O cruce de lemn sculptată cu multă măestrie și ferecată cu argint, dăruită de Ioan Părcălabu de Orheiu la 1566 din mănăstirea Dragomirna. O perdea pentru ușile împărătesci representând adormirea Maicei Domnului, lungă de trei și jum. și lată de doi metri, cusută cu aur și cu argint, dăruită de Bogdan, fiul lui Ștefan cel Mare la 1510 din mănăstirea Putna. O evanghelie cu foile de pergament, în slavonă, cu scoarțele de argint poleite, dată de Ștefan cel Mare fără dată, alt aer de mărimea celui de mai sus, cusut în aur și argint, dăruit de Ieremia Movilă la 1606 din mănăstirea Sucevița”.
„Revista politică”, Anul II, nr. 2, Suceava, Iuniu 1887.
„Mecanicii”
„Alături de gateriștii, circulariștii și sortatorii de la Fabrica de cherestea din Gura Humorului, o contribuție importantă în îndeplinirea angajamentelor luate în întrecerea socialistă o aduc și mecanicii atelierului de reparații și întreținere. Ei veghează în permanență ca utilajele și mecanismele să funcționeze din plin, lucrează cu pricepere la montarea noilor utilaje cu care este dotată fabrica”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5458, Suceava, Miercuri 30 iunie 1965.