Meandrele drumului către finală

Iată că noul an începe cu o stare de normalitate aproape… nefirească! Iarna se întoarce iarnă, iar de Bobotează, culmea, chiar vom avea parte de gerul omonim! Măcar de-ar continua astfel și în toate cele și mai ales, ceea ce ne doare pe noi, în fotbal… Voi sări peste afacerile interne și voi merge direct la vara speranței noastre, când băieții lui Piți vor fi, în fine, prezenți la întâlnirea cu fotbalul care contează. S-a tot vehiculat ideea că, dacă ieșim din grupa cu Olanda, Italia și Franța (prin luminator, nu prin chepeng!), nimic nu ne mai poate opri din drumul spre trofeu. Unii au fost mai modești, au spus doar finală, dar când se evoluează cu trofeul pe masă oarecari șanse există, asta se înțelege de la sine. Desigur, Dumitru Dragomir poate spune fără să clipească o enormitate (“Goian face douăj’ de milioane”). Cu zicerile sale suntem obișnuiți, nu prea mai apleacă lumea urechea la ele, chiar dacă unii îl alintă spunându-i oracol. Însă sunt destui alții, tricolori, foști tricolori, tehnicieni, suporteri, care spun același lucru. Mai nuanțat a fost Cristi Chivu, care crede că nu e bine să mergem așa departe cu gândul, din moment ce n-am mai fost pe la turnee finale de vreun cincinal jumate. Eu aș zice că această presupusă calificare nu înseamnă o dispensă, nici măcar pentru turul următor. Să nu uităm că am bătut Columbia (mare favorită în ’94) și apoi ne-a bătut Elveția! Tot atunci am trecut de Argentina și ne-a scos Suedia. Iată, două echipe pe care le putem întâlni și la vară în tururi eliminatorii. Mai apoi, la alt turneu final, am bătut Anglia și ne-a chinuit Tunisia. Cam așa am fost mereu, ne-am autodepășit când ni se cânta prohodul și ne-am împotmolit când ne era lumea mai dragă. Atunci ce să facem, să nu mai trecem de grupă?! Să trecem, dar să picăm cu Germania și după aia cu Spania. Problema e că până în finală se termină marile puteri și iar dăm peste vreo Suedie…