NESIMȚIRE CU CORTINĂ

Maxi-taximetriștii trag de timp pentru a prelungi haosul din transportul local



– Chiar înainte ca licitația să înceapă, una dintre firmele participante a contestat-o pe cealaltă cu scopul vădit de a obține o nouă amânare pentru stabilirea câștigătorului
– „Ori facem ordine, ori de la 1 iunie interzic total acest tip de transport în municipiul Suceava”, a fost replica primarului Lungu
Fac orice pentru a prelungi haosul de pe șoselele municipiului. Șoferii de pe microbuzele maxi-taxi au apelat ieri la un tertip pentru a prelungi actuala situație. Nici bine nu au fost depuse ieri cele două oferte, că una din părți a și formulat o contestație contra celorlalți ofertanți. Aceasta este o modalitate la care maxi-taximetriștii au apelat și în trecut, când fie nu s-au prezentat la licitații, fie le-au contestat în instanță, ori s-au contestat reciproc între ei.
Transportul public de maxi-taxi este disputat de două asociații care s-au desprins din Asociația Transportatorilor Publici Locali, dar care și-au ales același nume, încât ambele oferte vin de la ATPL. Singura diferență e că una din asociații s-a intitulat Asociația Transportatorilor Publici Locali de persoane, iar cealaltă ATPL de călători. O altă diferență e cea a firmelor componente ale celor două asociații. Contestația a fost depusă ieri de ATPL de călători la Primăria Suceava și vizează faptul că microbuzele aparținând celeilalte asociații au câștigat deja trasee intrajudețene la licitația organizată de Autoritatea Rutieră Română Suceava. Situația l-a iritat și pe primarul Ion Lungu, șeful Comisiei de Licitație, care a fost radical în privința deciziei care se va lua în privința transportului complementar cu microbuzele maxi-taxi. „Nici bine nu a început licitația și a fost depusă o contestație. Dacă asta e o strategie, să vă contrați pentru a trage de timp, aflați că vreau să rupem pisica în două! Sunt hotărât să tai în carne vie, că după voi nu mai terminăm nici până la Crăciun. Deja presiunile sunt tot mai mari de la toți cetățenii orașului, pe care i-ați deranjat și iritat cu neregulile făcute. Ori facem ordine, ori de la 1 iunie interzic total acest tip de transport în municipiul Suceava”, le-a spus Lungu reprezentanților celor două asociații care au participat la licitația de ieri. Ofertele depuse de cele două asociații nou înființate vor fi desfăcute astăzi, una la ora 11.00 și alta la 12.00, pentru a fi discutate apoi în comisia de licitație. Dacă licitația va avea un câștigător, pe străzile din municipiul Suceava vor avea voie să circule maxim 30 de microbuze, plus 10 de rezervă.
Lista firmelor ce au înființat două noi asociații de maxi-taxi:
Asociația Transportatorilor Publici Locali de persoane
SC Trans DMV Europa SRL
SC Family SRL
SC Trans DMV SRL
SC Euro-Tip SRL
SC Euro-Transport SRL
SC Kol Drag SRL
SC Marco- Trans SRL
Asociația Transportatorilor Publici Locali de călători
SC And Flor SRL
SC Cadora SRL
SC La Trei Flori SRL
SC Rîpanii Reisen SRL
SC Ethos SRL
SC Azmoro SRL
SC Trans Ric SRL
SC Vil Trans SRL
SC Bogtrans SRL
SC Club Sely SRL
SC Semi Ramis SRL
SC Polien Servcom SRL



Recomandări

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare
Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

Primăria Iacobeni a primit, cu sprijinul președintelui CJ, Gheorghe Șoldan, un microbuz electric pentru transportul elevilor

Primăria Iacobeni a primit, cu sprijinul președintelui CJ, Gheorghe Șoldan, un microbuz electric pentru transportul elevilor
Primăria Iacobeni a primit, cu sprijinul președintelui CJ, Gheorghe Șoldan, un microbuz electric pentru transportul elevilor