Maternitatea din Rădăuți nu va primi gravide la internare până luni. Decizia de suspendare a activității s-a prelungit până săptămâna viitoare, după ce ultimele analize de laborator au arătat că stafilococul auriu continuă să fie prezent, în ciuda măsurilor luate pentru distrugerea lui. Microbul a fost depistat atât pe tegumentele personalului medico-sanitar, cât și pe suprafețele din maternitate, iar singura soluție rămâne efectuarea de noi dezinfecții generale. Acestea nu se pot realiza decât cu ușile închise, pentru a nu contamina și alți nou-născuți. La această oră, în maternitate se mai află internat un singur copil, un bebeluș prematur, aflat în incubator, într-o zonă sterilă a maternității. Ceilalți nou-născuți au fost externați treptat, de joia trecută, de când maternitatea și-a redus activitatea prin refuzul de a mai primi femei la naștere și direcționarea lor către Spitalul Suceava.
Directorul adjunct medical al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a arătat ieri că primele probe microbiologice recoltate de la angajați au ieșit corespunzătoare, însă după extinderea investigațiilor au apărut și deficiențele. Ea a explicat că inițial s-au verificat opt angajați, însă după testarea și altor salariați, în total 66 de cadre medico-sanitare, a fost identificată prezența stafilococului auriu pe tegumentele personalului.
Concluzie: Educația sanitară precară a unor mame a favorizat răspândirea infecției
Pe de altă parte, într-o primă fază, microbul a fost depistat pe suprafețe, pentru ca prezența acestuia să fie confirmată și de testele ulterioare. Acest lucru înseamnă că ultimele dezinfecții din maternitate nu și-au atins scopul, motiv pentru care acțiunea de igienizare a maternității trebuie să continue. Un nou control din partea DSP Suceava urmează a fi întreprins la finele săptămânii, iar tot atunci inspectorii sanitari vor recolta și alte probe.
Dr. Cătălina Zorescu este de părere că răspândirea infecției în rândul bebelușilor născuți la maternitatea Rădăuți ar putea fi limitată dacă și mamele și-ar lua mai multe măsuri de precauție și le-ar asigura copiilor o igienă corespunzătoare.
„Desigur, spitalul trebuie să asigure condiții optime și un act medical de calitate, dar în cazul nou-născuților evoluția depinde și de modul în care sunt îngrijiți. O igienă bine aplicată la domiciliu permite copiilor contaminați să facă mai bine față infecției”, a spus adjunctul DSP Suceava.
Medicul a explicat că majoritatea bebelușilor infectați cu stafilococ auriu în maternitatea Rădăuți provin din mediul rural, iar unele mame au recunoscut deja că nu și-au îmbăiat copiii în fiecare zi, așa cum li s-a recomandat: „Avem o mămică din Voitinel care a admis că nu i-a făcut niciodată baie în cele 22 de zile de la naștere, era convinsă că nu e bine”.
Maternitatea Suceava, sufocată de gravidele trimise din zona Rădăuți
Dr. Cătălina Zorescu a solicitat medicilor de familie din zonă să păstreze o legătură mai strânsă cu gravidele care urmează să nască, mai ales dacă sunt la prima sarcină, și să le instruiască pe femei cu privire la regulile de igienă personală și a nou-născutului. Adjunctul DSP a subliniat că de la izbucnirea focarului de infecție cu stafilococ auriu în maternitatea Rădăuți, recent reabilitată și autorizată sanitar, s-au luat toate măsurile posibile pentru stoparea fenomenului. Cu toate acestea, completează medicul, este nevoie de mai multă atenție, nu doar din partea conducerii și a personalului angajat, ci și a familiei.
Între timp, numărul copiilor contaminați crește, ajungând până în momentul de față la zece. Ultimul caz de infecție cu stafilococ auriu în maternitatea Rădăuți a fost confirmat de DSP Suceava în cursul zilei de ieri. De joia trecută, de când maternitatea și-a închis porțile, 28 de femei din zona Rădăuți au venit să nască la Suceava. Dacă situația nu se va reglementa curând, maternitatea suceveană ar putea deveni neîncăpătoare, ceea ce ar presupune orientarea gravidelor către alte unități spitalicești din județ.
Condiții improprii
Maternitatea Rădăuți rămâne închisă
