Pe lângă lege

Material lemnos în valoare de peste 180.000 de lei, confiscat de la mai multe firme de profil

Material lemnos în valoare de peste 180.000 de lei, confiscat de la mai multe firme de profil Sursa foto capital.ro
Material lemnos în valoare de peste 180.000 de lei, confiscat de la mai multe firme de profil Sursa foto capital.ro

Un amplu control derulat de polițiștii din cadrul IPJ Suceava, în cooperare cu specialiștii silvici delegați ai Gărzii Forestiere Suceava, s-a lăsat cu un braț de sancțiuni și confiscarea a 321 mc material lemnos. Acțiunea a avut loc în perioada 22-29 mai, în cadrul planului ”Scutul Pădurii 2020”,și a avut ca obiect prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. Au fost efectuate controale și verificări atât în fondul forestier, la unitățile economice de debitare și prelucrare material lemnos, dar și pe drumurile publice pentru identificarea transporturilor ilegale de lemn.
Cu acest prilej au fost efectuate 31 de controale, ocazie cu care s-au constatat 13 infracțiuni, toate la regimul silvic. Au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale în valoare de 70.000 de lei și s-a confiscat 321 mc material lemnos în valoare de 182.000 de lei.
Cele mai grave nereguli s-au descoperit la o societate din Valea Moldovei. Cu ocazia verificărilor, echipa de control a constatat faptul că societatea a expediat cantitatea de 208,14 mc cherestea rășinoase cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniență legală. De asemenea, s-a constatat faptul că societatea nu respectă obligația legală de verificare a codurilor unice aferente avizelor intrate în punctul de lucru și operează în mod eronat datele în aplicația specifică.
Firmei i-au fost aplicate trei amenzi, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de 208,14 mc cherestea rășinoase în valoare de 149.652,66 de lei.

Recomandări

Șase mașini cu lemne de pe piața neagră, depistate după un control al polițiștilor la prima oră a dimineții

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini