Spitalul Județean de Urgență a luat măsuri pentru combaterea efectelor caniculei, a anunțat ieri managerul acestei unități sanitare, dr. Doina Ganea Motan, care a spus că au fost asigurate stocurile de medicamente necesare pentru tratarea eventualelor cazuri înregistrate pe fondul temperaturilor ridicate. Totodată, au fost puse în funcțiune aparatele de aer condiționat și s-a avut grijă ca dozatoarele de apă să fie în permanență pline.
Rezerve suficiente de medicamente Potrivit medicului, spitalul a achiziționat în cantități suficiente seruri pentru hidratare, calciu, vitamine, hemisuccinat de hidrocortizon, medicamente utilizate în tratarea pacienților cu probleme cauzate de căldură. De asemenea, cele 21 de aparate de aer condiționat montate în sectoarele mai sensibile și în secțiile de la etajele superioare ale unității, precum Neurologie, Oncologie, Boli Infecțioase, Cardiologie, Diabet, Unitatea de Primire a Urgențelor, au fost date în folosință.
Aparate de aer condiționat și dozatoare de apă “Dispozitivele de aer condiționat sunt amplasate în spații care necesită confort termic pentru tehnica de lucru, pentru medicație sau aparatură. Concret, sunt montate în încăperile de recoltare a sângelui, în cele de investigație imagistică, de preparare a soluțiilor și de administrare a medicației sau în care există multe aparate”, a spus șeful Spitalului Județean de Urgență.
Dr. Doina Ganea Motan a arătat că s-au luat măsuri ca dozatoarele de apă distribuite în sectoarele mai sensibile să fie mereu pline și la dispoziția personalului și a pacienților.
Meniu bazat pe fructe și legume Medicul a precizat că, în ceea ce privește hrana bolnavilor, nu au fost necesare măsuri suplimentare, întrucât meniurile servite pacienților pun deja accent pe legume și fructe.
“Noi le dăm bolnavilor fructe precum portocale, banane și chiar căpșuni. În alimentația lor se regăsesc legume precum varză, conopidă, dovlecel. Deci, există o componentă vegetariană în meniu”, a spus managerul Spitalului Județean de Urgență.





