Măsuri privind buna desfășurare a activităților liturgice în contextul prelungirii stării de alertă

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 4 februarie 2022 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În domeniul vieții religioase nu sunt prevăzute măsuri suplimentare față de cele comunicate în data de 7 ianuarie 2022. Astfel, potrivit Anexei nr. 3, art. 1, punctele 13 și 14:
– Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne emis în temeiul art. 45 și ale art. 71, alin. 2 din Legea nr. 55/2020;
– Organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Secretarului de Stat pentru Culte;
Accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 este permis în lăcașurile de cult unde se desfășoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective (art. 11 pct. 9 din Anexa 3. Măsuri pentru diminuarea tipului de risc).
(Sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților)

Recomandări

Au început înscrierile pentru cea de-a VII-a ediție a Universității de vară „Merito Bucovina”

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

A început sărbătoarea ocrotitorului Cetății Sucevei, Sfântul Ioan cel Nou, palladium al Moldovei de peste șase veacuri