Autoritățile județene sucevene au stabilit un plan de măsuri în vederea combaterii efectelor caniculei anunțate pentru sfârșitul acestui săptămâni. Potrivit spuselor subprefectului de Suceava, Alexandru Băișanu (foto), în cursul zilei de ieri, la Prefectură a avut loc o ședință la care au participat reprezentanții mai multor instituții din județ, care în perioada imediat următoare trebuie să adopte o serie de măsuri pentru combaterea eventualelor probleme care ar putea să apară în urma creșterii temperaturilor. „Momentan, la noi în județ nu există probleme cu seceta, însă trebuie să luăm măsurile necesare pentru a nu exista probleme de genul declanșării unor epidemii, lipsa apei potabile sau producerii unor incendii”, a declarat Băișanu. El a afirmat că Prefectura a solicitat Inspectoratului pentru Situații de Urgență ca, împreună cu autoritățile locale și Autoritatea de Sănătate Publică, să ia măsuri, astfel încât în situația în care în unele localități temperaturile vor crește excesiv să poată fi amplasate rezervoare cu apă potabilă pentru populație. Băișanu a precizat că ASP Suceava are sarcina ca în zilele următoare să monitorizeze calitatea apei potabile din fântâni și din sursele de apă din care se asigură alimentarea populației. „Trebuie să găsim soluțiile prin care vom putea asigura apă potabilă în zonele în care temperatura va fi ridicată. Și pentru aceasta, dacă va fi cazul, vor fi montate rezervoare cu apă potabilă. De asemenea, vor fi contactați și furnizorii de apă minerală, astfel încât în situații de urgență să o putem achiziționa și să o distribuim în zonele în care este nevoie”, a declarat subprefectul județului Suceava.






