În trafic

Mașini răsturnate pe marginea drumului



Șoferii a două autoturisme au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu mașinile pe marginea drumului, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Primul accident, informează poliția, s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 15.30, pe DJ 208 H, în afara localității Baia.
Alexandru C., în vârstă de 21 de ani, se afla la volanul mașinii proprietate, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile, răsturnându-se în partea dreaptă a drumului. Tânărul a fost transportat cu o ambulanță la spitalul din Fălticeni, de unde a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, diagnosticul pus de medicii de gardă fiind: contuzie toraco-abdominală, contuzie bazin, excoriații posterioare torace, leziuni pentru care necesită între 10 și 15 zile de îngrijiri medicale. Tânărul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Nu la fel au stat lucrurile și în cazul celui de-al doilea șofer care a ajuns cu mașina cu roțile-n sus. Potrivit poliției, respectivul conducător auto, Gheorghe B., în vârstă de 49 de ani, din comuna Arbore, era în stare de ebrietate, ieri dimineață, în jurul orei 3.40, pe DN 2H, când s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile. Înainte de a se răsturna, șoferul s-a izbit cu mașina într-un podeț de pe partea dreaptă a drumului.
Gheorghe B. a fost dus cu o ambulanță la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis, fracturi costale hemitoracice partea stângă și plăgi contuze faciale, necesitând pentru vindecare 14-17 zile de îngrijiri medicale.
„Din cauza stării de sănătate nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.