La Vicovu de Sus

Mașini pline cu țigări de contrabandă, abandonate în curtea unei case nelocuite

Două mașini pline cu țigări de contrabandă au fost găsite de polițiștii din Vicovu de Sus, pe raza localității, abandonate în curtea unui imobil nelocuit.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, cele două mașini, marca Ford, cu numere de Bulgaria și Marea Britanie, au fost găsite în cursul zilei de vineri, imobilul unde se aflau aparținând unei femei din localitate, Elisabeta B.
În interiorul celor două mașini, polițiștii au găsit 24 de colete în care se aflau nu mai puțin de 12.000 de pachete de țigări marca Marble.
Proprietara imobilului a ridicat din umeri când a fost luată la întrebări de polițiști, susținând că habar nu are cum au ajuns acele mașini în curtea casei sale.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismele, în valoare de aproximativ 3.000 euro, au fost indisponibilizate la sediul poliției.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”, precizează poliția.

Recomandări

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Peste 16.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite ascunse într-un camion ucrainean care transporta furaje de soia