Dosare penale

Mașini înmatriculate în străinătate, fără RCA, pe drumurile din județ

Patru conducători auto s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați la volanul unor autoturisme înmatriculate în străinătate, fără RCA, în cadrul unei acțiuni desfășurate, miercuri după-amiază, între orele 13:00-16:00, pe raza orașului Vicovu de Sus.
Constantin P. (45 de ani), Nelu Ț. (28 de ani), Petrică U. (23 de ani), toți din Vicovu de Sus, precum și Ilie U. (22 de ani), din Vicovu de Jos, conduceau autoturisme înmatriculate în Marea Britanie fără a avea asigurare pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, s-au ridicat plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului și permisul de conducere al conducătorului auto cu drept de circulație pe o perioadă de 15 zile”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Amenzi de 8.000 de lei și permis suspendat 6 luni pentru un șofer care a fugit din fața echipajului care îl oprise