Vruum, vrumm! Uriașul șoselelor pornește de pe loc ca împins de o forță invizibilă, urcă o pantă abruptă, pe care abia te-ai putea cățăra folosindu-te de mâini și de picioare, se afundă cu roțile în noroi, pe care îl aruncă în toate părțile, iar la urmă, în timp ce mulțimea stă cu sufletul la gură, colosul de metal, cu tot cu pilot și co-pilot, coboară aproape perpendicular o pantă care îți dă fiori.
Piloți și spectatori din toată țara s-au adunat să admire “dansul” coloșilor de oțel, cu motoare de mare putere, pe pantele abrupte din zona pârtiei Șoimul, din Gura Humorului, la Bucovina Off-Road Challenge, care a avut loc la finele săptămânii trecute.
Timp de trei zile, “haiducii munților”, cum i-au prezentat organizatorii, au urcat pe trasee aproape imposibile, au înfruntat muntele și stihiile naturii, au încântat publicul cu îndemânarea lor dar și cu motoarele puternice pe care le stăpânesc, dar nu în ultimul rând, s-au distrat de minune.
În prima zi, vineri, startul competiției de off-road a fost dat în centrul orașului Gura Humorului, după care, până seara, concurenții au avut de parcurs trasee de circa 50 de km. Ziua a fost încheiată cu o petrecere haiducească, cu foc de tabără.
Sâmbătă, concurenții au îmbinat din nou utilul cu plăcutul, astfel încât, după o zi de competiții pe trasee extreme, după peripeții fel de fel, cu mașini care au luat foc pentru că au fost forțate prea tare, până la mașini răsturnate, au avut parte de o nouă petrecere și un concert al trupei Publika.
Ultima zi, duminică, a fost cea în care publicul a fost răsfățat cu senzații tari, toate probele fiind desfășurate în zone cu vizibilitate foarte bună.
La acestea au mai participat doar cei care au reușit să scape cu mașinile întregi sau măcar în stare de funcționare, după probele din zilele anterioare.
Chiar și așa, spectatorii au avut parte de un show plin de adrenalină, cu emoții pentru cei înscriși în competiție, cu mașini blocate în noroi sau chiar și de o prăbușire spectaculoasă, la care toți au scăpat nevătămați (mai puțin mașina).
Aventuri off-road
Unde sunt mașini puternice există și femei frumoase – lucru demonstrat încă o dată de fetele din rândul spectatorilor sau de prietenele celor înscriși în cursă, care săreau de gâtul lor, fericite, când aceștia se întorceau de pe traseul de off-road în ovațiile publicului, dar și de femeile pilot, șapte la număr, care au demonstrat că sportul extrem nu e doar pentru bărbați.
O groapă cu noroi, înaintea unei pante abrupte, a fost piatra de încercare pentru mulți piloți, care s-au împotmolit, unii reușind să scape doar după ce au făcut un nor de fum în jurul lor, forțând motorul, alții doar după ce s-au ancorat de copacii din jur, trăgând mașina cu troliul.
Amuzantă dar și plină de suspans a fost aventura unei echipe care după ce a pornit de pe loc în trombă, împroșcând în jur cu pământ, a urcat rapid panta, grație unui motor foarte puternic, s-a împotmolit în groapa cu noroi. Pilotul a demonstrat că știe ce face, scoțând-o din capcană în cele din urmă, dar de cum a ajuns pe coama dealului și a dat să coboare, a pierdut controlul bolidului, coborând de-a dura, adică rostogolindu-se pe pantă și aterizând, culmea, „în picioare”, cu un scrâșnit teribil și cu explozia roților din spate.
“Răsturnacii”, cum a fost poreclită echipa respectivă, n-au pățit absolut nimic și s-au ales și cu un premiu special, pentru impresia artistică creată involuntar.
Duminică, după trial, a avut loc și premierea câștigătorilor
Premiul cel mare, râvnit de toți participanții, la categoria extrem, a fost câștigat de Costel Cășuneanu, fiul “regelui asfaltului”, împreună cu copilotul său, Zani Maurilio, ei fiind răsplătiți și cu 1.000 de euro cash. Acesta a fost într-un felo vedetă a concursului, manevrele sale îndrăznețe și curajul cu care se avânta pe cele mai grele trasee aducându-i simpatia publicului.
Tot de simpatia publicului s-au bucurat cele două echipe care au concurat cu SUV-uri Dacia Duster într-un concurs dedicat jeep-urilor, mai ales că acestea au făcut o figură frumoasă la toate probele la care au participat.
Premiul I la categoria Auto Open și cei 600 de euro puși la bătaie au fost câștigați de Gabriel Regep și Bogdan Milea, în vreme ce locul I la categoria Auto Standard a revenit echipei formate din Alin Radu și Atilla Pal.