Seria infracțiunilor de evaziune fiscală descoperite cu ocazia controalelor Poliției în târgul auto de la Cumpărătura a continuat cu alte nereguli depistate la sfârșitul săptămânii trecute.
Sâmbătă, ofițeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare au descins la Cumpărătura, în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii cazurilor de evaziune fiscală și comerț ilicit.
Oamenii legii au verificat trei societăți comerciale care își desfășurau activitatea în incinta târgului auto. La prima societate, au stabilit polițiștii, doi încasatori percepeau sume diferite de bani pentru introducerea în târg a autoturismelor pentru a fi expuse spre vânzare, fără a elibera bilete fiscalizate.
La o altă societate, susțin polițiștii, se comercializau produse de tâmplărie, fără acte de proveniență.
La cea de-a treia firmă controlată, ofițerii de la Investigarea Fraudelor au observat că nu există casă de marcat și au găsit un plus de gestiune de 1300 de lei.
„Comisarii Gărzii Financiare urmează să finalizeze verificările financiar-contabile și fiscale”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Seria evaziunilor fiscale, începută de Severin Tcaciuc La sfârșitul săptămânii trecute, a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni de evaziune fiscală și proprietarul de drept al târgului auto de la Cumpărătura, Severin Tcaciuc.
Una dintre faptele pentru care a fost dat pe mâna judecătorilor controversatul afacerist este o țeapă de jumătate de miliard de lei vechi, pe care Tcaciuc a dat-o statului prin firma în parcarea căreia se organizează de ani buni târgul auto, SC „Severin” SRL Bosanci.
Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, „Severin Tcaciuc a comis evaziune fiscală prin neînregistrarea în evidențele contabile a parte din veniturile obținute prin activitatea de organizare a vinderii pe piața liberă de mijloace auto în târgul de mașini”.






