Mașină parcată în mijlocul unui șantier de reparat străzi, ridicată de Poliția Locală din Suceava

Un autoturism cu număr de înmatriculare din județul Botoșani, parcat în mijlocul unui șantier de asfaltat străzi de pe strada Oituz din municipiul Suceava, a fost ridicat, luni de Poliția Locală. Proprietarul va avea de plătit 500 de lei pentru ridicarea și transportul mașinii, la care se va adăuga amenda de 600 de lei, cu posibilitatea de a achita doar 300 de lei din valoarea contravenției, dacă va plăti în termen de 15 zile.

Șeful Poliției Locale a municipiului Suceava, Ovidiu Doroftei, a declarat că zona șantierului era balizată și marcată corespunzător, dar asta nu l-a împiedicat pe conducătorul auto din Botoșani să parcheze acolo. „A trecut printre balize, pe lângă indicatoare și a parcat în șantier. Nu există șantier din Suceava unde să nu avem astfel de situații. De cele mai multe ori, cei în cauză invocă faptul că nu le-a spus nimeni că acolo este șantier, deși organizarea este vizibilă”, a spus Ovidiu Doroftei.

Acesta le recomandă conducătorilor auto „să respecte șantierul” și, oricât de mare li s-ar părea disconfortul, să caute locuri de parcare în alte zone decât în cele în care se lucrează. În caz contrar, se vor afla în situația de a li se ridica autoturismul și a fi amendați, asta pe lângă faptul că întârzie lucrările de asfaltare.

Mașină parcată în mijlocul unui șantier de reparat străzi, ridicată de Poliția Locală din Suceava
Mașină parcată în mijlocul unui șantier de reparat străzi, ridicată de Poliția Locală din Suceava
Mașină parcată în mijlocul unui șantier de reparat străzi, ridicată de Poliția Locală din Suceava
Mașină parcată în mijlocul unui șantier de reparat străzi, ridicată de Poliția Locală din Suceava

Recomandări

Programul de curățenie, în timpul căruia trebuie mutate mașinile parcate, reluat pe trei străzi din municipiul Suceava

1.200 de lei s-a licitat pentru un loc de parcare în Burdujeni, în lotul 1 de pe strada Păcii din municipiul Suceava

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare