Mașină furată din Satu Mare, găsită la Vatra Dornei



Un autoturism Dacia din municipiul Satu Mare, furat zilele trecute de la o firmă din localitate, a fost găsit abandonat în Vatra Dornei.
Sâmbătă dimineață, în jurul orei 9.00, poliția a fost anunțată prin numărul 112 că pe strada Vasile Deac din orașul stațiune se află abandonată o Dacie. Mașina nu prezenta avarii.
„A fost efectuată cercetarea la fața locului, autoturismul a fost dus în curtea Poliției Vatra Dornei, urmând să fie ridicat de polițiști din cadrul IPJ Satu Mare”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.